Categorii: BaschetSport

„Leii din Banat”, la a doua victorie consecutivă

Echipa pregătită de Dragan Petricevic a depăşit Laguna Sharks Bucureşti, 79-51, în runda a doua din Conferinţa A a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Diferenţa s-a făcut începând cu al doilea sfert, iar până la final „leii” s-au impus fără prea mari probleme.

Gazdele au avut un început mai bun de meci, echilibrat în cele din urmă de timişoreni, care au intrat cu doar două puncte în urma „rechinilor” din Capitală în sfertul doi: 17-15. Următoarele zece minute au fost însă în controlul bănăţenilor, care s-au distanţat treptat, cu Mirkovic şi Schipor inspiraţi, iar la pauza mare, tabela indica 29-40.

Timișorenii au deschis perfect repriza secundă și Mirkovic a dus scorul la 29-45, iar curând ecartul a devenit de 21 de puncte cu liberele precise ale lui Lazar. În aceste condiţii, scorul după 30 de minute a devenit 38-71, SCM Timișoara ținându-și adversara la doar 4 puncte în majoritatea timpului.

În ultimele zece minute, diferenţa s-a dus şi la +34 în favoarea lui SCM Timişoara, care a mai redus din turaţie pe final, oprindu-se la 79-51. Gajic a încheiat meciul cu 20 de puncte şi 6 recuperări, fiind urmat de Petrescu şi Mirkovic, cu 13, respectiv 12 puncte, fiecare.

Două din două pentru timişoreni, care runda viitoare vor găzdui CSM Corona Braşov.

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

2 ore ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

5 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

6 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

9 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

10 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

19 ore ago