Amplă acțiune de dezinfecție, timp de două zile, la Hunedoara
Articol de Radio Timișoara, 11 mai 2020, 08:37
O amplă acțiune de dezinfecție are loc în primele două zile ale săptămânii în municipiul Hunedoara.
Primăria Hunedoara anunță că va fi dezinfectată o suprafață de peste 1.100.000 de metri pătrați ce cuprinde zonele verzi, aliniamentele stradale și parcurile din municipiu. Dezinfecția se desfășoară începând cu ora 9:00 și va continua până când tot orașul va fi acoperit.
Cetățenii sunt sfătuiți să evite deplasarea în zonele în care se efectuează dezinfecția cel puțin o oră și să țină geamurile închise.
„Luăm în continuare toate măsurile care se impun pentru a împiedica răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe raza municipiului Hunedoara printr-o nouă acțiune de dezinfecție care cuprinde toate cartierele. Toate substanțele pe care le folosim sunt avizate de Ministerul Sănătății, iar firma care le pulverizează are toate avizele necesare. Aceste substanțe sunt recomandate împotriva noului SARS-CoV-2”, spune primarul Dan Bobouțanu.
Substanțele folosite sunt: hipoclorit de sodiu (soluție 12,5% clor activ) și Chemibar Vir 220-10 (peroxid de hidrogen 10%).
Aceasta este cea de-a doua acțiune de dezinfecție pe care Primăria o derulează pe raza municipiului Hunedoara.