Categorii: SportTenis

Marius Copil, în calificări la Roland Garros!

Jucătorul arădean de tenis Marius Copil începe azi calificările pentru tabloul principal al turneului de Mare Șlem, de la Roland Garros. Compatriotul nostru joacă în această după amiază la Paris contra unui jucător chilian.

/ AFP PHOTO / Eduardo Munoz Alvarez

Adversarul românului este Marcelo Tomas Barrios, un jucător apropiat în clasamentul mondial. Sud americanul este pe locul 230, în vreme ce Marius Copil este cu trei poziții mai sus.

La vârful ierarhiei, nu s-a produs nicio schimbare faţă de săptămâna trecută. Nici la feminin nu a intervenit vreo modificare în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial. Simona Halep este pe locul al 3-lea în lume, la o distanță de aproape 1.000 de puncte de a doua clasată japoneza Naomi Osaka. Australianca Ashleigh Barty conduce detaşat ierarhia WTA. România mai are trei jucătoare în top 100, informează Agerpres; e vorba de Sorana Cîrstea pe poziţia a 61-a (a coborât trei locuri), Patricia Ţig pe 63 (a coborât o treaptă) şi Irina-Camelia Begu pe 74 (staţionare). Ana Bogdan ocupă locul 102 (urcând o poziţie faţă de săptămâna trecută).

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

5 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

6 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

7 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

12 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

13 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

13 ore ago