Categorii: RugbySport

Marius Simionescu și-a găsit echipă după despărțirea de SCM Timișoara

Marius Simionescu, rugbystul care ieri și-a anunțat plecarea de la SCM Timișoara, a fost prezentat oficial de o altă rivală din Superligă. Internaționalul în vârstă de 23 de ani a semnat cu Dinamo București, formație care îl are în staff-ul tehnic pe fostul antrenor al echipei bănățene, Sosene Anesi.

Vă amintim, Simionescu și-a anunțat plecarea de la Timișoara ieri, într-o postare pe pagina personală de Facebook. În mesajul său de adio, a lansat acuze împotriva actualei conduceri a clubului și a lăsat să se înțeleagă că vor mai apărea și alte despărțiri în perioada următoare. „E trist și păcat să vezi cum tot ce ai construit alături de colegi atâția ani se năruie ușor”.

Astăzi, după meciul câștigat cu rivala din Baia Mare, în fața presei s-a prezentat doar antrenorul secund al SCM-ului, Stelian Burcea. Acesta a refuzat să discute „cazul Simionescu”, rostind insistent „Întrebați managerul”. Cu toate acestea, nici „managerul”, Dănuț Borzaș, nu a dorit să răspundă întrebărilor.

Altfel, jocul de azi, din Ronaț, s-a disputat într-o atmosferă tensionată, câțiva suporteri afișând bannere în care cer plecarea staff-ului tehnic condus de Valentin Calafeteanu.

Articole asemănătoare

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

5 minute ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

16 minute ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

21 de minute ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

24 de minute ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

27 de minute ago

Demonstrații de luptă, parade costumelor militare și degustări după rețete antice, în weekend la Arad

“Noaptea Muzeelor”, eveniment ajuns la cea de-a XX-a ediție în Europa, se va desfășura pe…

33 de minute ago