Franţuzoaica Amelie Mauresmo a anunţat ieri sfârşitul colaborării sale cu tenismanul scoţian Andy Murray, numărul trei mondial, pe care-l antrenează din iunie 2014. Acum un an, Mauresmo, care a adus pe lume un băiețel în august anul trecut, a fost nevoită să-și întrerupă colaborarea cu Murray câteva săptămâni.
”A lucra cu Andy în acești ultimi doi ani a fost o experiență fantastică pentru mine”, a spus Mauresmo. ”Am apreciat cu adevărat faptul că am făcut parte din această mare echipă care s-a aflat alături de el”, a adăugat Mauresmo.
Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități din Lugoj va fi dotat cu…
Cei 120 de donatori necesari zilnic la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara au…
Liberalii au decis să plece din funcțiile executive și să-i lase pe social-democrați, care au…
Doi muncitori care se aflau pe o scară cu nacelă, în timp ce efectuau lucrări…
Marian Drăghiceanu părăsește Valea Domanului. În urmă cu o săptămână, clubul anunța, pe pagina de…
S-a încheiat 28-22 în favoarea bucureștenilor, deși bănățenii au fost spre final foarte aproape de…