Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Mircea Pascu, fost președinte la Jiul, Corvinul și Poli, a încetat din viață

Mircea Pascu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, antrenor de tenis şi consilier al Federaţiei Române de Tenis, a încetat din viaţă, ieri, la vârsta de 85 de ani, informează Agerpres.

Mircea Pascu, fost președinte la Jiul, Corvinul și Poli, a încetat din viață

Articol de Gabriel Toth, 17 septembrie 2020, 09:27

„O veste foarte tristă pentru sportul românesc: Mircea Pascu, unul dintre cei mai mari conducători din istoria sportului din România, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani. Fost conducător al FRF, Mircea Pascu a fost foarte implicat şi în viaţa tenisului românesc, din postura de antrenor de tenis, în condiţiile în care tenisul a fost chiar specializarea sa în cadrul facultăţii, dar mai ales din postura de sfătuitor, fiind unul dintre cei mai apreciaţi consilieri ai Federaţiei Române de Tenis, un nume important în istoria acestui sport. Federaţia Română de Tenis este alături de rudele şi prietenii care trec prin momente grele şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate”, anunţă Federaţia Română de Tenis pe site-ul său oficial.

De asemenea, Federaţia Română de Fotbal a transmis condoleanţe familiei. „Înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Pascu. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, informează site-ul FRF.

Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroşani, Mircea Pascu a fost conducător al cluburilor de fotbal Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti şi Politehnica Timişoara.

El a fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între februarie 1990 şi august 1990. Mircea Pascu a pierdut alegerile pentru preşedinţia FRF în august 1990 în faţa lui Mircea Sandu.

De asemenea, Pascu a deţinut de-a lungul carierei sale mai multe funcţii în cadrul forurilor fotbalistice internaţionale precum membru al Comisiei fair-play a UEFA, membru al Comisiei de organizare a competiţiilor europene sau membru în Comisia de protocol a FIFA.

CSM Lugoj a luat set, dar nu și punct cu Dinamo
Fotbal miercuri, 11 noiembrie 2026, 20:36

CSM Lugoj a luat set, dar nu și punct cu Dinamo

CSM Lugoj a pierdut partida jucată acasă cu Dinamo București. Jocul a contat pentru etapa a VI-a Diviziei A1 de volei, la feminin. Meciul a...

CSM Lugoj a luat set, dar nu și punct cu Dinamo
Patru vestice, implicate în două amicale / AUDIO
Fotbal miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

Patru vestice, implicate în două amicale / AUDIO

Patru vestice vor juca partide amicale în actuala fereastră a echipelor naționale. Acestea vor avea loc la Arad și Timișoara UTA și FC Bihor se...

Patru vestice, implicate în două amicale / AUDIO
Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO
Fotbal miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:59

Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO

Ionuţ Radu a transmis că nu a refuzat naţionala de fotbal a României pentru meciurile din noiembrie din Liga Naţiunilor. Portarul de la Celta...

Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia
Fotbal marți, 10 noiembrie 2026, 19:35

Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia

Cristian Chivu, antrenorul campioanei Italiei la fotbal, Inter Milano, a primit Premiul pentru Merit Sportiv (Premio Benemerenze Sportive), în...

Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia
Fotbal marți, 10 noiembrie 2026, 16:26

„Hunedoara Maxima”: antrenorul și doi jucători, în echipa etapei / AUDIO

Corvinul Hunedoara are trei reprezentanți în echipa etapei a 15-a din Superliga de fotbal. Nou-promovata a învins FCSB, în deplasare, în...

„Hunedoara Maxima”: antrenorul și doi jucători, în echipa etapei / AUDIO
Fotbal luni, 9 noiembrie 2026, 20:13

Ce au făcut vesticii de la lot în weekend

Vestul țării are doar doi fotbaliști la naționala de seniori a României. În această fereastră, tricolorii întâlnesc Polonia și Bosnia, în...

Ce au făcut vesticii de la lot în weekend
Fotbal luni, 9 noiembrie 2026, 18:32

Spectacolul a fost în tribune. Pe teren, un 0-0 cu puține ocazii / AUDIO

Politehnica Timișoara și CSM Reșița au remizat în etapa a XIII-a a ligii secunde de fotbal. Cele două formații rămân în zona play-off a...

Spectacolul a fost în tribune. Pe teren, un 0-0 cu puține ocazii / AUDIO
Fotbal luni, 9 noiembrie 2026, 07:28

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO

Politehnica Timișoara și CSM Reșița se înfruntă în etapa a XIII-a a ligii secunde de fotbal. Meciul va avea loc luni, 9 noiembrie, la ora...

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO