Categorii: Alte SporturiSport

Mondialele de gimnastică – avancronică

Nouă medaliate olimpice, între care două din România – Larisa Iordache şi timișoreanca Diana Bulimar – vor fi prezente la startul competiţiei feminine din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică ediţia 2015, programate între 23 octombrie şi 1 noiembrie la Glasgow.

Şapte medaliate de la Londra 2012 – Gabrielle Douglas (SUA/aur în concursul individual compus şi pe echipe), Alexandra Raisman (SUA/aur pe echipe şi la sol), Viktoria Komova (Rusia/argint în concursul individual compus şi pe echipe), Maria Paseka (Rusia/argint pe echipe, bronz la sărituri), Ksenia Afanasieva (Rusia/argint pe echipe), Larisa Iordache şi Diana Bulimar (România/bronz pe echipe) -, plus două de la Beijing 2008 – Hong Un Jong (Coreea de Nord/aur la sărituri) şi Oksana Şuşovitina (Germania/Uzbekistan/argint la sărituri) -, se vor lupta pentru medaliile puse în joc la competiţia din Scoţia.

Federaţia Internaţională de Gimnastică subliniază prezenţa la Mondialele de la Glasgow a reprezentantelor României. ‘O ţară mică pe mapamond, România se numără în continuare printre marile puteri ale gimnasticii, la 40 de ani după ’10-le perfect’ al Nadiei Comăneci, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Dacă vedeta Cătălina Ponor, accidentată, a fost nevoită să renunţe să-şi facă revenirea la Campionatele Mondiale de la Glasgow, echipa feminină poate conta pe mica sa perlă Larisa Iordache, medaliată cu argint în concursul individual compus de anul trecut’, scrie FIG într-o prezentare a competiţiei feminine de la CM 2015.

Dacă România nu poate conta pe Cătălina Ponor, Statele Unite mizează, în schimb, pe ‘eroinele de la Londra’ Gabrielle Douglas şi Alexandra Raisman, revenite în lotul echipei americane după o absenţă de doi ani. Douglas, ‘regina’ JO 2012, a cucerit la Londra medaliile de aur în concursul individual compus şi pe echipe, în timp ce Raisman a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la sol şi pe echipe.

Rusoaica Viktoria Komova, vicecampioana olimpică de la Londra în concursul individual compus, îşi face la rândul ei marea revenire la Campionatele Mondiale, în acest an preolimpic.

Cu toată prospeţimea celor 40 de primăveri ale sale, Oskana Şuşovitina (Uzbekistan) este cel mai frumos exemplu că gimnastica nu este rezervată doar adolescenţilor, subliniază FIG, care reaminteşte că fosta sportivă sovietică a obţinut primele sale succese internaţionale la Mondialele de la Indianapolis, în 1991.

Şuşovitina, care a concurat sub patru drapele diferite (URSS, CSI, Germania şi Uzbekistan), speră să meargă pentru a şaptea oară la Jocurile Olimpice şi să ducă astfel şi mai departe recordul în gimnastică.

Începând din 2011, echipa SUA a monopolizat prima treaptă a podiumului feminin la Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice. Anul trecut, la CM de la Nanjing, americancele au devansat China cu peste 6,5 puncte în finală. Începând din 2003, reprezentantele Statele Unite au căpătat obiceiul de a-şi marca teritoriul adjudecându-şi titlul mondial în anul dinaintea Jocurilor Olimpice, reaminteşte FIG. Cu excepţia succesului din 2010 al rusoaicei Alia Mustafina, în prezent accidentată, toate medaliile de aur din concursul general, începând din 2007, au revenit gimnastelor americane.

Articole asemănătoare

Florin Farcaș nu o va antrena în „B” pe FC Bihor

Potrivit bihon.ro, conducerea clubului orădean i-a comunicat lui Florin Farcaș de faptul că nu mai…

3 ore ago

UTA renunță la căpitan!

Anunț surprinzător al „Bătrânei Doamne”, care se desparte atât de Florin Iacob, cât și de…

4 ore ago

UTA l-a transferat pe căpitanul naționalei U20

Născut la 5 martie 2003, tânărul goalkeeper a început fotbalul la CSM Râmnicu Vâlcea, după…

6 ore ago

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!

Filmele vin din Bulgaria, Germania, Israel, Polonia, Serbia şi Turcia. Şase filme europene de ficţiune…

9 ore ago

AUDIO / SCM Timișoara joacă pe terenul campioanei

Meciul va avea loc mâine, de la ora 13.00, la stadionul Florea Dumitrache. La acest…

12 ore ago