Categorii: SportTenis

Novak Djokovic, înlocuit cu Salvatore Caruso la Australian Open

Liderul mondial Novak Djokovic a fost înlocuit, pe tabloul principal de la Australian Open, de italianul Salvatore Caruso (locul 150 ATP). Venit în postura de lucky loser, el va evolua în primul tur împotriva adversarului desemnat inițial lui Djokovic, sârbul Miomir Kecmanovic.

Sportivul aflat pe locul 150 profită de decizia din această dimineață a instanței australiene, care a menținut decizia de anulare a vizei pentru Djokovic. Liderul ATP se vede nevoit să părăsească Australia și nu poate evolua în primul turneu de Mare Șlem al anului.

„Am nevoie de timp să mă odihnesc şi să mă recuperez, înainte de a face alte comentarii în afară de acesta. Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curţii de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia şi nu pot participa la Australian Open. Respect hotărârea Curţii şi voi coopera cu autorităţile în legătură cu plecarea mea din ţară. Nu îmi place că în ultimele săptămâni toată atenţia a fost îndreptată asupra mea şi sper că acum ne putem concentra cu toţii asupra jocului şi turneului pe care îl iubesc. Aş dori să le urez jucătorilor, oficialilor turneului, personalului, voluntarilor şi fanilor toate cele bune pentru turneu. În cele din urmă, aş dori să mulţumesc familiei mele, prietenilor, echipei, fanilor şi compatrioţilor mei sârbi pentru sprijinul continuu. Toţi aţi fost o mare sursă de putere pentru mine”, a declarat Djokovici după audierea finală din această dimineață.

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

2 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

2 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

3 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

8 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

9 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

9 ore ago