Categorii: Alte SporturiSport

Număr record de participanți la Junior Athletics Championship. Președinta FR Atletism vine la Timișoara

Junior Athletics Championship (JAC), concurs internațional de atletism pentru copii și juniori organizat anual de CS Athletics Timișoara, își va desfășura cea de-a patra ediție sâmbătă, 20 mai, pe stadionul „Știința” din Timișoara.

Junior Athletics Championship, ediția 2022

Au confirmat participarea 391 de atleți, proveniți de la 28 de cluburi sportive din țară și străinătate, număr record. Printre ei, se numără 50 de alergători din rândul copiilor cu nevoi educaționale speciale (CES). La această secțiune, vor fi două probe individuale și o „ștafetă a integrării” mixtă, la care participă doi sportivi legitimați la cluburi și doi copii cu nevoi speciale. Evenimentul a stârnit interes atât pentru cluburi din străinătate (AK Atina Vršac din Serbia), cât și pentru grupări aflate la sute de kilometri depărtare (București, Constanța, Craiova, Baia Mare).

La ediția din acest an va fi prezentă președinta Federației Române de Atletism, Anișoara Cușmir-Stanciu. JAC este o competiție recunoscută de Federația Română de Atletism și va beneficia de arbitri acreditați de forul de la București.

Începând cu această ediție, recordurile competiției la fiecare probă vor fi recompensate cu premii în bani, dintr-un fond de premiere ce va fi anunțat la ședința tehnică.

Festivitatea de deschidere va începe la ora 9:00, iar festivitatea de premiere e preconizată pentru ora 14:45.

Junior Athletics Championship s-a remarcat, încă de la prima ediție, prin nivelul calitativ al organizării, acesta fiind singurul concurs de atletism pentru copii și juniori din România desfășurat la standarde internaționale. Totodată, JAC e primul concurs atletic de un asemenea nivel organizat de un club privat din România. Toate probele de concurs beneficiază de cronometraj electronic, acestea sunt transmise online printr-un serviciu profesionist de live streaming, sportivii care urcă pe podiumul de premiere sunt recompensați cu medalii turnate și fiecare atlet înscris primește un kit de participare.

 

Articole asemănătoare

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Juergen Klopp și-a condus elevii pentru ultima dată în acest mandat și a câştigat cu…

23 de minute ago

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

o oră ago

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

4 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

4 ore ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

4 ore ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

9 ore ago