Categorii: FotbalSport

Oficialii Politehnicii, întâlnire cu autorităţile pentru găsirea unei soluţii rapide în problema stadionului

Politehnica Timişoara a anunţat demersuri la autorităţile locale şi judeţene pentru urgentarea găsirii unei soluţii la problema arenei „Dan Păltinişanu”. Consiliul Judeţean a anunţat, la o zi distanţă de la defecţiunea la instalaţia de nocturnă care a dus la pierderea meciului cu Petrolul la „masa verde”, închiderea celui mai mare stadion din vestul ţării. 

Clubul a anunţat astăzi că va purta discuţii cu autorităţile, alături de care speră să găsească soluţii pentru situaţia precară în care se află fotbalul timişorean din cauza infrastructurii.

„Am primit evenimentul de joi seară cu întristare, la fel ca orice alt timișorean pasionat de fotbal. De asemenea am simțit cu toții frustrare și neputință, deoarece oricât de mult am munci și oricâte ambiții am avea, ne vom lovi mereu de aceeași problemă mult prea complicată a infrastructurii sportive deplorabile din Timișoara Fotbalul timișorean are nevoie de unitate la nivel decizional și de acțiuni urgente și concrete, nu de planuri și promisiuni. Am efectuat demersurile necesare pentru a avea o serie de întâlniri cu autoritățile locale și județene în perioada următoare, pentru a identifica soluții rapide pentru deblocarea situației ingrate în care ne aflăm, ca și oraș.

Rezultatele acestor întâlniri vor fi comunicate public suporterilor și reprezentanților mass-media într-o conferință pe care dorim să o organizăm la sfârșitul săptămânii viitoare. Facem pe această cale apel către autorități pentru a evalua situația cu maximă responsabilitate și a găsi soluții. Ne arătăm toată disponibilitatea de a coopera pe orice plan pentru găsirea unor astfel de soluții rapide și creative ce pot fi implementate, astfel încât Politehnica să își poată desfășura partidele de pe teren propriu în condiții decente pentru un oraș de talia Timișoarei”, se arată într-un comunicat al Politehnicii.

Articole asemănătoare

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

2 ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

5 ore ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

5 ore ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

5 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 22: Sorin Babii

Format în poligonul clubului UTA, el avea să scrie istorie în sportul românesc, prin salba…

6 ore ago

SCM Timișoara, lider și după deplasarea din Ghencea

Rugbiștii de la SCM Timișoara au început returul cu o victorie în deplasare. Ei au…

6 ore ago