OPINIE / Din tainele fotbalului cu viză de flotant

Astăzi cade cortina pe sezonul de toamnă al eșalonului secund. Unul lung cât un maraton, cu 21 de etape, întinse de la canicula începutului de august, până la gerul și ghețușul din miez de decembrie.

Un format experimental, cu o singură serie, care acum, când am trecut deja de jumătatea stagiunii, nu pare foarte reușit. Ne amintim, în vară, mai mult decât oricând, a planat o incertitudine generală asupra numărului de echipe participante sau a localităților în care structurile sportive cu drept de participare vor evolua în noul sezon.

O ligă în care viza de flotant e o obișnuință. Așa cum legea garantează oricărui cetățean român dreptul de a-și schimba în mod liber domiciliul ori reședința, așa și în fotbal, printr-un regulament interbretabil ca o poezie simbolistă, e permis același lucru.  Nimic nu te oprește să te numești Reșița și să joci la Snagov. Nimeni nu te întreabă de sănătate dacă pe tine scrie Tărlungeni și joci la Ștefăneștii de Jos. La Berceni… nu mai avem pe cine întreba de ce echipa a jucat la Buftea sau de ce intenționa, prin iulie, să se mute la Constanța.

O ligă în care am consemnat deja două abandonuri. Pe cei din Berceni i-am pomenit, însă mult mai aproape de noi am avut-o pe Șoimii Pâncota. Un club care, în acest sezon, a părut un soi de parodie a problemelor curente din fotbalul românesc. Cu scoruri precum 0-18, 0-16, 0-14, cu o conducere dubioasă, fără antrenor pe raportul de joc etape bune, cu deplasări efectuate într-un stil cât se poate de original, cu un autocar trimis prin țară pentru a-și aduna proprii jucători împrăștiați care pe unde. Într-un astfel de scenariu, excluderea din competiție, din cauza neprezentărilor cumulate de echipa de juniori B poate fi perceput fie ca o eliberare – pentru cei implicați – fie ca poanta unui banc nereușit – pentru iubitorii de fotbal.

Un sezon de toamnă în care, spre finalul său, am asistat la partide disputate în cele mai neconvenționale condiții. Urmele noroiului de pe „Motorul”, de la derby-ul UTA – Poli, încă nu ni s-au șters de pe retină. Așa cum cu greu vom putea uita zăpada de la Sfântu Gheorghe, patinoarul de la Târgoviște sau insulele de nisip de pe „Știința”.

Ce-am putea aștepta de la 2017? Realist vorbind, nu putem spera decât la normalitate. Cu alte cuvinte, poate din sezonul viitor, Liga a II-a va începe și se va încheia cu același număr de echipe. Poate cluburile vor avea o durată de viață mai lungă și o autonomie mai mare a „bateriei” atunci când le e deconectat încărcătorul băgat în priza de la Primărie. Poate va veni și ziua în care prima grijă a fotbaliștilor nu va mai fi menținerea echilibrului pe noroi. Probabil accesul ușor la campionatele din vestul Europei mi-a rafinat în mod excesiv gusturile, dar și cu riscul de a fi catalogat drept snob, îmi mai exprim o speranță: poate, în 2017, nu vom mai vedea echipe concepute la munte, și care să ajungă să reprezinte comune din Bărăgan.

Gabriel TOTH