Categorii: SportTenis

Petra Kvitova nu concepe turnee de Mare Șlem fără spectatori

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, locul 12 WTA, a declarat că turneele de grand slam ar trebui anulate dacă nu se pot desfăşura cu spectatori, informează news.ro.

„Am vârsta mea şi, desigur, aş dori să joc un alt grand slam, dar dacă este aşa, mai degrabă le-aş anula”, a declarat Kvitova, fost numărul 2 mondial.

Ea a făcut aceste afirmaţii înaintea unui turneu la care vor participa numai jucători din Cehia, programat săptămâna aceasta, la Praga, fără spectatori. La eveniment vor fi prezenţi opt tenismeni şi opt jucătoare, pe tablouri separate.

„Să evoluezi la un grand slam este cel mai important lucru şi să joci fără fani, care sunt motorul nostru, nu mi se pare frumos, iar un grand slam nu merită asta”, a adăugat jucătoarea care a câştigat turneul de la Wimbledon în 2011 şi 2014.

Toate competiţiile din circuitele ATP şi WTA sunt suspendate cel puţin până la 13 iulie, din cauza pandemiei de coronavirus.

Turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, programat iniţial între 24 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru 20 septembrie – 4 octombrie, în timp ce turneul de la Wimbledon a fost anulat.

US Open este sigurul grand slam care figurează încă în calendar la datele sale iniţiale, 31 august – 13 septembrie.

Articole asemănătoare

Principalul drum spre cetățile dacice a intrat în modernizare

Constructorii au început modernizarea Drumului Judeţean 705A pe sectorul Orăștie – Costești. Drumul este important…

3 minute ago

Poligon de pregătire pentru pompierii militari și voluntari, la Timișoara

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș a lansat un proiect transfrontalier în…

o oră ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general instabilă iar cerul va avea înnorări temporar accentuate. Se…

2 ore ago

“Controlează Obezitatea”, campanie de conștientizare la Timișoara

1% din populația județuliui Timiș este supraponderală sau obeză iar cifrele, sunt subraportate, anunță Direcția…

11 ore ago

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara, foarte aproape de o medalie | VIDEO

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara au încheiat cu o victorie faza grupelor…

13 ore ago