Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Plan Talent: cei mai talentați handbaliști juniori din Banat și Oltenia, testați la Timișoara | AUDIO

Sala sporturilor Constantin Jude din Timișoara a fost ieri scena unui nou episod al programului Plan Talent. Inițiat de FRH, acesta țintește descoperirea și formarea celor mai buni juniori din țară, astfel încât naționalele de juniori și apoi cea de seniori să devină cât mai competitive.

Plan Talent: cei mai talentați handbaliști juniori din Banat și Oltenia, testați la Timișoara | AUDIO

Articol de Adrian Schindarli, 25 octombrie 2021, 07:40

Federația Română de Handbal organizează în această lună cinci acțiuni parte din programul Plan Talent, în cinci zone ale României. Astfel, primele trei au avut loc pe 10 octombrie, la București, 17 octombrie, la Suceava, ieri, la Timișoara, și vor urma Baia Mare (30 octombrie) și Sighișoara (31 octombrie).

La Timișoara s-au reunit circa 100 de handbaliști din regiunile Banat și Oltenia, din generațiile 2004-2005 și 2006-2007. Antrenorul federal Iulian Stamate, despre selecția de ieri, de la Timișoara:

Coordonatorul național al programului este un spaniel, Jordi Giralt, secundul lui Xavier Pascual, selecționerul României și antrenorul lui Dinamo București.

SCM Politehnica Timișoara, răsturnare de scor în ultimele șase minute / AUDIO
Handbal duminică, 8 martie 2026, 07:21

SCM Politehnica Timișoara, răsturnare de scor în ultimele șase minute / AUDIO

SCM Politehnica Timișoara a învins CSM Vaslui, în etapa a 16-a a Ligii Naționale de handbal. Bănățenii au făcut o primă repriză...

SCM Politehnica Timișoara, răsturnare de scor în ultimele șase minute / AUDIO
Patru alb-violeți pentru barajul cu Turcia / AUDIO
Handbal sâmbătă, 7 martie 2026, 08:02

Patru alb-violeți pentru barajul cu Turcia / AUDIO

Federația Română de Handbal a dat publicității lotul echipei naționale de seniori care va disputa dubla cu Turcia. Înfruntările fac parte din...

Patru alb-violeți pentru barajul cu Turcia / AUDIO
România a învins Slovacia, în preliminariile EHF EURO Cup
Handbal vineri, 6 martie 2026, 07:21

România a învins Slovacia, în preliminariile EHF EURO Cup

Naţionala feminină de handbal a României a învins echipa Slovaciei cu scorul de 32-26 (18-9), ieri, la Michalovce, într-un meci din Grupa A a...

România a învins Slovacia, în preliminariile EHF EURO Cup
Sejdiu a ajuns la Arad, dar încă nu a semnat cu UTA / AUDIO
Handbal miercuri, 4 martie 2026, 08:28

Sejdiu a ajuns la Arad, dar încă nu a semnat cu UTA / AUDIO

Patriot Sejdiu poate deveni noul jucător al prim-divizionarei UTA. Fotbalistul kosovar în vârstă de 25 de ani ar urma să întărească linia de...

Sejdiu a ajuns la Arad, dar încă nu a semnat cu UTA / AUDIO
Handbal marți, 3 martie 2026, 17:19

Timișoara vrea turneul Final Four

SCM Politehnica Timișoara a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final al Cupei României. Managerul SCM...

Timișoara vrea turneul Final Four
Handbal duminică, 1 martie 2026, 19:02

SCM Politehnica se întoarce învinsă din Maramureș

În etapa a 15-a a Ligii Naționale de handbal masculin, SCM Politehnica a pierdut pe terenul unei rivale tradiționale, Minaur Baia Mare....

SCM Politehnica se întoarce învinsă din Maramureș
Handbal vineri, 27 februarie 2026, 19:36

AUDIO / S-a stins fostul rector al Politehncii, Viorel Șerban

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 71 de ani El condus...

AUDIO / S-a stins fostul rector al Politehncii, Viorel Șerban
Handbal vineri, 27 februarie 2026, 07:50

AUDIO / SCM Politehnica pregătește deplasarea de la Baia Mare

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara pregătesc un derby tradițional în Liga Națională, cu Minaur Baia Mare. Meciul va fi duminică,...

AUDIO / SCM Politehnica pregătește deplasarea de la Baia Mare