Categorii: Alte SporturiSport

Poloiştii bihoreni, debut cu stângul în Cupa României

CSM Oradea a debutat cu o înfrângere la Cupa României de polo pe apă. Bihorenii au fost învinși în această seară, cu 12-11, de Dinamo București, în primul meci al Grupei A.

Partida a demarat favorabil CSM-ului, care s-a desprins la 5-2 în primele șase minute de joc efectiv. A urmat un parțial de 4-0 în favoarea bucureștenilor, aceștia preluând conducerea. Dinamo conducea la jumătatea partidei, scor 6-5.

A 2-a parte a meciului a fost extrem de echilibrată. CSM Oradea a preluat conducerea, scor 7-6, dar au urmat alte schimbări la conducere pe tabela de marcaj. Bihorenii au egalat situația la 11 cu mai puțin de trei minute înainte de finală, însă David Bota a marcat golul victoriei pentru Dinamo în ultimul minut al partidei.

Silvian Colodrovschi și Kiril Rustamov au marcat câte 3 goluri, Mateja Asanovic și Nichita Ilisie au punctat de două ori fiecare, iar Ferenc Czenk a avut o reușită pentru CSM Oradea. David Bota, de la Dinamo București, a înscris de cinci ori în această partidă.

Mâine, la ora 11.30, Oradea va întâlni Politehnica Cluj, în ultimul meci din grupă. Primele două clasate din cele două grupe de câte trei se califică în semifinale.

Vă amintesc, Crișul Oradea a declinat participarea la competiția ce se desfășoară la Alba Iulia.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

o oră ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

2 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

5 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

7 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

12 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

14 ore ago