Categorii: Alte SporturiSport

Prezenţa Rusiei la Jocurile Olimpice de la Tokyo se va decide la TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne va analiza săptămâna viitoare, timp de patru zile, apelul prin care Rusia solicită să fie autorizată să participe sub drapel propriu la viitoarele Jocuri Olimpice de la Tokyo, precum şi la celelalte mari evenimente sportive, informează AFP.

Rusia a contestat în faţa TAS suspendarea pe patru ani de la marile competiţii internaţionale, dictată de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) în decembrie 2019, după ce laboratorul antidoping de la Moscova a fost acuzat că a manipulat datele referitoare la controalele la care au fost supuşi sportivii ruşi.

Audierea, care se va desfăşura între 2 şi 5 noiembrie, nu va fi una publică, aşa cum solicitase anterior AMA, ci urmează să se desfăşoare cu uşile închise într-un loc din Lausanne ţinut secret, înainte ca decizia în acest caz să fie anunţată ‘la o dată ulterioară’.

Agenţia rusă antidoping (RUSADA) a fost suspendată în 2015, după ce AMA a intrat în posesia unor probe privind un dopaj de mare anvergură în rândul sportivilor ruşi, cu complicitatea autorităţilor, în special la JO de iarnă de la Soci, din anul 2014, notează Agerpres.

Agenţia rusă a fost reinstaurată în septembrie 2018, sub rezerva îndeplinirii unor condiţii, însă anul trecut ea a fost declarată neconformă, după ce AMA a descoperit că laboratorul antidoping de la Moscova a manipulat datele pentru a ascunde testele pozitive ale unor sportivi.

Rusia a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva acestei decizii, iar audierea de săptămâna viitoare reprezintă o ultimă şansă pentru sportivii ruşi de a putea participa sub drapel propriu la marile competiţii internaţionale, după ce nu au putut face acest lucru la JO de vară de la Rio (2016) şi nici la Olimpiada de iarnă de la PyeongChang (2018).

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

2 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

2 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

4 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago