Categorii: FotbalSport

Prim divizionarele primesc ”cadou” un cantonament comun

FRF a organizat o videconferință cu reprezentanții tuturor cluburilor din Liga 1, unde oficialii federali au propus ca echipele să se pregătească o perioadă în Turcia, înainte de a reîncepe meciurile oficiale. Reprezentanții cluburilor și oficialii LPF au fost de acord cu ideea.

Toate echipele din Liga 1 ar urma să efectueze trei săptămâni de pregătire centralizată în Turcia, apoi, după perioada de antrenamente, acestea ar trebui să revină în România pentru reînceperea campionatului. Cei implicați în fotbal iau în calcul și varianta ca meciurile rămase din actualul sezon, din Liga 1, să se joace în Turcia.

Pe de altă parte, Gheorghe Hagi a declarat că în condiţiile crizei provocate de pandemia de coronavirus pe el îl interesează foarte mult cum se va desfăşura Liga I din sezonul următor şi nu dacă se vor mai disputa meciurile din actuala ediţie de campionat. „Am început să ne plictisim, a trecut destul de mult timp şi ne-am dori să începem cât mai repede. Dar trebuie să ne adaptăm şi să vedem ce decizii se vor lua”, a declarat antrenorul Viitorului din Constanța, echipă care a ratat play-off-ul în premieră.

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

5 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

5 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

5 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

5 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

6 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

6 ore ago