Categorii: FotbalSport

Primul abandon vine din vest! Luceafărul Oradea se retrage din campionat

Divizionara secundă Luceafărul Oradea se va retrage din campionatul ligii secunde. Conducerea i-a înștiințat astăzi pe antrenori și jucători că sunt liberi să își caute alte echipe. Decizia radicală a fost luată din cauza rezultatelor modeste înregistrate de bihoreni în acest start de sezon: un singur punct din 12 posibile, în condițiile în care trei partide s-au disputat pe stadionul „Iuliu Bodola”.

Patronul Ioan Blidaru a transmis decizia echipei prin intermediul directorului executiv, Cristian Sabău. „Ni s-a transmis, azi, în vestiar că mâine ne vom primi salariul şi actele. S-a pus lacătul, azi nu am făcut antrenament. Motivul? Din cauza rezultatelor. Ni s-a spus că nu mai vrea să bage bani degeaba în echipă”, a spus, sub protecţia anonimatului, unul dintre jucătorii Luceafărului, pentru liga2.prosport.ro.

Gruparea orădeană va înștiința FRF, în cursul zilei de astăzi, de retragerea echipei din campionat. În aceste condiții, rezultatele înregistrate până acum de Luceafărul vor fi anulate, iar sâmbătă, în etapa a 5-a, FC Argeș va sta. Clasamentul va suferi, la rândul său, modificări, Ripensia Timișoara urmând să rămână cu 9 puncte, deoarece în etapa a 2-a a învins-o în deplasare pe Luceafărul. Tot 9 puncte va avea și Hermannstadt, formație care nu s-a întâlnit în primele patru runde cu bihorenii.

Iată cum ar arăta noul clasament:
1. Ripensia 9p. (3 jocuri)
2. Hermannstadt 9p. (4j.)
3. CS Mioveni 8p. (4j.)
4. UTA 8p. (4j.)
5. Chindia Târgoviște 7p. (4j.)
6. FC Argeș 7p. (4j.)
7. Academica Clinceni 7p. (4j)
8. Olimpia Satu Mare 7p. (4j.)
9. ASA Tg. Mureș 6p. (3j.)
10. Sportul Snagov 6p. (3j.)
11. ASU Politehnica 6p. (4j.)
12. Pandurii Tg. Jiu 5p. (4j.)
13. Dacia Unirea Brăila 4p. (3j.)
14. Metaloglobus București 4p. (4j.)
15. Dunărea Călărași 4p. (4j.)
16. CS Balotești 1p. (4j.)
17. CS Afumați 1p. (4j.)
18. Știința Miroslava 1p. (4j.)
19. Foresta Suceava 0p. (4j.)

Luceafărul Oradea ar urma să fie prima echipă care se retrage din actuala ediție a ligii secunde. În stagiunea trecută, nu mai puțin de patru formații au abandonat înaintea finalului competiției: Șoimii Pâncota, ACS Berceni, CSM Râmnicu Vâlcea și Unirea Tărlungeni.

Articole asemănătoare

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

50 de minute ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

54 de minute ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

59 de minute ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

6 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

15 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

17 ore ago