Categorii: FotbalSport

Punctele obţinute de FC Bihor se pot duce pe „Apa…Crişului”

Doar şase partide se vor disputa mâine în seria vest a ligii a doua de fotbal. Meciul Chindia Târgovişte – FC Bihor nu a fost programat, din cauză că gruparea orădeană nu a achitat beremurile arbitrilor și observatorilor de la meciul cu Metalul Reşiţa.

Preşedintele executiv al FC Bihor, Mircea Fodor, ar fi găsit şi de această dată bani din sponsorizări, dar a renunţat la acest demers pentru că jucătorii au ales să boicoteze această întâlnire. Fotbaliştii orădeni au solicitat achitarea unui salariu după cele trei victorii consecutive. Astfel, gruparea de pe Crişul Repede pierde la masa verde confruntarea din această rundă.

Iubitorii fotbalului orădean sperau că situaţia se va redresa în momentul în care afaceristul cluejan Mihai Giurgiu a decis să sprijine echipa. În plus, cei 500.000 RON votaţi de Consiliul Judeţean nu pot fi viraţi în contul clubului, deoarece nu există încă o decizie de la judecătorie care să ateste prezenţa a cel puţin trei asociaţi.

În acest moment, singurul club din vestul ţării care şi-a psătrat tradiţia este în faliment şi mai aproape de capitulare decât de continuare.

Celelalte meciuri ale rundei sunt programate mâine, la ora 11:00, şi vor fi transmise în direct de Radio Timişoara.
UTA Bătrâna Doamnă – Metalul Reşiţa
Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare
Unirea Tărlungeni – FC Caransebeş
Gaz Metan Mediaş – FCM Baia Mare
CS Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea
Universitatea Cluj – FC Braşov

Sursă foto

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

48 de minute ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

52 de minute ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

o oră ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

o oră ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

2 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

2 ore ago