Categorii: SportTenis

Recordurile care l-au transformat pe Novak Djokovic în cel mai bun jucător din istorie

Sârbul Novak Djokovic şi-a consolidat statutul de cel mai bun jucător din istoria tenisului după ultimul succes înregistrat duminică la Turneul Campionilor, unde a cucerit pentru şaptea oară trofeul, stabilind astfel un nou record. „Nole” are un palmares impresionant, pe care are toate şansele să îl completeze în sezonul următor, ţinând cont de forma foarte bună pe care o are la 36 de ani.

Novak Djokovic | foto: REUTERS/Guglielmo Mangiapane

Djokovic a stabilit însă şi alte recorduri pe parcursul carierei sale, pe care ziarul spaniol Marca le prezintă în ediţia sa de luni. La începutul săptămânii trecute, sârbul a primit din mâinile lui Andrea Gaudenzi, preşedintele circuitului ATP, premiul rezervat celui mai bun jucător al sezonului, pe care l-a cucerit pentru a opta oară, lucru pe care nu l-a mai reuşit niciun alt jucător până acum.

Graţie titlului cucerit la ultima ediţie a turneului US Open, Djokovic a devenit tenismanul cel mai laureat la turneele de Mare Şlem, egalând recordul australiencei Margaret Court. El are acum în palmares 24 de trofee majore, două în plus faţă de spaniolul Rafael Nadal (22) şi patru faţă de elveţianul Roger Federer (20), cei mai mari rivali ai săi, ultimul retrăgându-se între timp din activitate.

Sârbul este jucătorul (la masculin şi feminin) cu cele mai multe finale de Mare Şlem disputate (36), urmat de fosta jucătoare americană Chris Evert (34), notează Agerpres. Succesul de la US Open 2023 l-a transformat pe Djokovic în cel mai vârstnic campion de la Flushing Meadows în era open, la 36 de ani şi trei luni, depăşindu-l pe australianul Ken Roswell, care avea 35 de ani când a ridicat trofeul, la ediţia din 1970.

Actualul număr unu mondial a câştigat de cel puţin trei ori cele patru turnee de Grand Slam, performanţă pe care nu mai reuşit-o nimeni înaintea sa. În luna iunie, sârbul a cucerit pentru a treia oară trofeul pe zgura de la Roland Garros şi este recordmanul de titluri cucerite la Australian Open (10). El a reuşit de asemenea să se impună de şapte ori la Wimbledon şi de patru ori la US Open.

Djokovic a început luni a 400-a sa săptămână în fotoliul de lider al clasamentului mondial, după ce a doborât, pe 8 martie 2021, recordul de 310 săptămâni în fruntea acestei ierarhii, deţinut de Federer. El va continua să rămână numărul unu mondial cel puţin până la Australian Open 2024, în luna ianuarie.

Un alt record deţinut de campionul sârb este cel al numărului de puncte într-un sezon, stabilit în anul 2015, când a acumulat 16.785 de puncte după ce a cucerit 11 titluri: Australian Open Indian Wells, Miami, Monte Carlo, Roma, Wimbledon, US Open, Beijing, Shanghai, Paris-Bercy şi Turneul Campionilor.

Novak Djokovic nu domină doar turneele de Mare Şlem, ci şi pe cele de la categoria imediat următoare, Masters 1.000, în care a cucerit în total 40 de trofee, ultimul dintre ele luna aceasta la Paris-Bercy. El este, de asemenea, singurul jucător s-a impus în toate cele nouă turnee Masters 1.000, în fiecare dintre ele având cel puţin două trofee cucerite.

Sârbul este jucătorul cu cele mai multe turnee de Mare Şlem câştigate după vârsta de 30 de ani (12), acest lucru dovedind importanţa pe care o acordă dietei, antrenamentelor, precum şi vieţii sale extrasportive.

Djokovic deţine supremaţia şi în duelurile directe cu marii săi rivali din ‘Big Three’: el l-a învins de 27 de ori în 50 de meciuri pe Roger Federer şi de 30 de ori în 59 de confruntări pe Rafael Nadal.

Totodată, ‘Nole’ are cel mai mare procentaj de meciuri câştigate din istoria tenisului (83,66%), graţie celor 1.086 de victorii în 1.298 de partide disputate. Rafael Nadal ocupă locul secund, cu 1.068 de victorii şi 220 de înfrângeri (82,9%).

Novak Djokovic este tenismanul în activitate cu cele mai multe titluri – 98 – ultimul dintre ele cucerit duminică la Torino. El este devansat în istoria tenisului de doar doi jucători, americanul Jimmy Connors (109 trofee) şi elveţianul Roger Federer (103).

Articole asemănătoare

„Toată presiunea e pe FC Bihor. Ar fi frumos să promovăm în fața a 10.000 de spectatori” | AUDIO

Antrenorul CSC Ghiroda, Sorin Bălu, se arată foarte încrezător înaintea dublei cu FC Bihor. Cele…

30 de minute ago

Peste 80 de persoane de cerșetori depistați într-o săptămână în Timişoara

Numărul cerşetorilor a crescut în municipiul Timişoara, ca urmare a încălzirii vremii, anunță Poliția Locală.…

45 de minute ago

Trei atleți din vestul țării, în lotul pentru Europenele de atletism | AUDIO

România a înscris 23 de atleţi, 15 fete şi 8 băieţi, la a 26-a ediţie…

2 ore ago

CSM Oradea a ținut pasul vreme de 40 de minute

Handbaliștii de la CSM Oradea au debutat cu înfrângere în barajul pentru promovarea în Liga…

2 ore ago

Concert coral aniversar CARMINA DACICA, la șase decenii de activitate artistică

La împlinirea a șase decenii de activitate artistică neîntreruptă, Corala feminină „Carmina Dacica”, dirijată de…

7 ore ago

Vreme instabilă în vestul țării

În a doua parte a zilei, vor fi averse locale și cu caracter torențial, însoțite…

8 ore ago