Categorii: HandbalSport

Remiză cu Danemarca, urmează optimile cu Croația

Naționala de handbal junioare a României a terminat la egalitate cu Danemarca, 30-30 (14-13), ieri, la Strumica, în ultimul meci din Grupa C a Campionatului Mondial Under-18 din Macedonia.

Danezele au început mai bine meciul, au condus cu 1-0, 4-1 şi 7-4, dar România a reuşit să egaleze în minutul 13, 7-7, iar apoi a trecut în avantaj, 9-7 (18), după cinci goluri consecutive. La pauză, România a avut un singur gol în plus, 14-13, dar adversarele au întors scorul la reluare, marcând trei goluri la rând şi conducând cu 16-14. Danemarca a condus cu 2-3 goluri, dar în minutul 48 s-a restabilit din nou egalitatea, 23-23. Echipa antrenată de Aurelian Roşca (foto) şi Gavril Kozma a avut din nou o serie de cinci goluri la rând, ajungând la 26-23, dar scorul s-a răsturnat din nou, danezele preluând conducerea cu 27-26 (54).

România a condus cu 30-28 când mai erau două minute de joc, dar nu a reuşit să îşi păstreze avantajul, primind gol cu şapte secunde înainte de finală. Bianca Maria Bazaliu, cu 9 goluri, a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre.

Danemarca a ocupat primul loc în grupă, la egalitate de puncte (9), cu România, dar cu un golaveraj mult mai bun. Tricolorele vor înfrunta Croaţia (locul al treilea în Grupa D), luni, de la ora 19,30, în optimile de finală.

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

3 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

8 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

8 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

8 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

9 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

9 ore ago