Categorii: Alte SporturiSport

Revenire spectaculoasă, la Autobergamo Deva

Portarul Petrișor Tonița revine la Autobergamo Deva, în tentativa formației de sub cetate de a redeveni campioană națională la fotbal în sală. Tonița a mai jucat la Deva, cu care a fost campion, dar apoi a plecat la Dunărea Călărași, de unde, la mijlocul acestui an, s-a transferat la Imperial Wet Miercurea Ciuc.

După 12 runde, podiumul Ligii I este foarte strâns cu United Galați – 25 de puncte, Deva – 23 și Miercurea Ciuc – 22 de puncte și un meci în minus.

Tonița este titularul postului de portar la echipa națională, cu care a participat la turneul final Euro 2018, iar în februarie a fost aproape de calificarea la Campionatul Mondial.

Devenii au adus și un portughez ce a evoluat în prima parte a acestui sezon în liga secundă din Italia, la Citta di Sestu. Numele său este Hugo Ramado și are 34 de ani.

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

3 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

13 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

14 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

15 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

15 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

16 ore ago