Categorii: SportTenis

România a urcat cinci locuri în clasamentul Billie Jean King Cup

România a urcat cinci locuri, de pe 17 pe 12, în clasamentul mondial al competiţiei feminine de tenis pe echipe Billie Jean King Cup, după ce a învins Serbia cu 4-0, în weekend, în meci de baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială.

La victoria cu Serbia a contribuit și timișoreanca Anca Todoni, care a debutat în echipa României cu prilejul meciului de dublu, unde a jucat alături de Monica Niculescu.

România a revenit astfel pe poziţia pe care se afla în aprilie, înaintea meciului cu Slovenia (2-3) din barajul de calificare la turneul final al competiţiei, scrie Agerpres.

În primăvară, România va avea o nouă şansă se calificare la turneul final.

Canada, care a câştigat în premieră trofeul, după o finală cu Italia (2-0), la Sevilla, este noul lider al ierarhiei, în timp ce Italia a urcat trei poziţii şi se află pe cinci. Elveţia, campioana de anul trecut şi fostul lider, a coborât pe locul al treilea. Australia, finalistă în 2022, se menţine pe poziţia secundă.

Clasamentul Billie Jean King Cup
1 (6). Canada 1.117,07 puncte
2 (2). Australia 1.093,32
3 (1). Elveţia 1.072,15
4 (5). Cehia 1.020,32
5 (8). Italia 985
6 (4). Franţa 980,84
7 (3). Spania 974,04
8 (9). SUA 881,94
9 (7). Kazahstan 864,57
10 (10). Germania 804,52
11 (11). Slovacia 757,07
12 (17). România 702,27
13 (13). Belgia 682,50
14 (18). Slovenia 672,26
15 (14). Marea Britanie 671,71
16 (15). Brazilia 670,78
17 (12). Polonia 657,56
18 (16). Ucraina 653,93
19 (20). Mexic 637,85
20 (19). Japonia 608,85

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

5 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

7 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

8 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

8 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

8 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

13 ore ago