Categorii: SportTenis

România, la un pas de titlul european U14!

Echipa de tenis junioare a țării noastre s-a calificat în finala European Summer Cups, categoria de vârstă sub 14 ani, printr-o nouă demonstrație de forță. Foarte tinerele noastre jucătoare s-au impus și astăzi, în semifinale, 3-0 în fața Slovaciei.

România a punctat fără set pierdut în primele două jocuri de simplu: Maia Ilinca Burcescu a trecut cu 6-3, 6-4 de Kali Supova, iar Giulia Safina Popa, legitimată la CSM Oradea, a învins-o clar pe Nicola Farkasova cu 6-3, 6-0.

La dublu, Popa și Ioana-Ștefania Boian au câștigat în fața perechii Rablanska, Supova, cu 5-4 (7), 2-4, 11-9.

Practic s-a repetat scenariul din sferturile de finală, de ieri, când România a obținut calificarea, în fața Germaniei, tot după jocurile de simplu câștigate de Burcescu și Popa în minimum de seturi. Adversara din finala de mâine va fi Serbia, care a trecut cu 3-0 de Marea Britanie.

Cele două formații s-au întâlnit și în urmă cu patru zile, în turneul preliminar de la Giroc, atunci când tricolorele noastre au făcut primul punct, prin Maia Burcescu, dar sârboaicele au întors și au câștigat cu 2-1 la meciuri.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

3 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

3 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

6 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

8 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

14 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

16 ore ago