Categorii: RugbySport

Rupanu, selectat în lotul României și pentru meciul cu Olanda

Mijlocașul la grămadă Gabriel Rupanu rămâne singurul component al echipei SCM Timișoara în naționala României și la următorul meci al ”Stejarilor” din luna noiembrie, cel cu Olanda din Rugby Europe Championship.

Sursa foto: Rugby Romania

Jocul reprezintă o restanță din faza tur a acestei competiții, care e și criteriu de calificare la Cupa Mondială din 2023. O victorie cu bonus ofensiv ar aduce România la egalitate cu Portugalia, pe poziția a 2-a în clasament, calificantă la turneul final de peste doi ani. Antrenorul echipei naţionale de rugby, englezul Andy Robinson, consideră că pentru România este esenţial să câştige partida cu Olanda, în condiţiile în care evoluează pe teren propriu.

Pentru meciul de sâmbătă, ora 17,30, staff-ul tehnic a stabilit un loc de 32 de jucători. Faţă de lotul iniţial pentru partida cu Uruguay, s-au alăturat Andrei Gorcioaia, Costel Burţilă, Alexandru Savin, Alexandru Ţăruş, Cristi Chirica şi Taylor Gotineac, informează Agerpres. Flankerul Timișoarei, Vlad Neculau, e în continuare indisponibil din punct de vedere medical, astfel că fosta campioană a României contribuie doar cu Gabriel Rupanu, unul din cei doi mijlocași la grămadă ai lotului tricolor.

Lotul României pentru meciul cu Olanda:

Pilieri: Vasile Bălan (CSA Steaua), Costel Burţilă (RHCC), Constantin Pristăviţa (CSM Ştiinţa Baia Mare), Alexandru Savin (RO Chambery), Alexandru Ţăruş (Rouen);

Taloneri: Florin Bărdaşu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tudor Butnariu (CSA Steaua);

Linia a II-a: Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Marius Iftimiciuc (Perigueux), Andrei Toader (CS Dinamo), Marius Antonescu (USBPA), Adrian Moţoc (Aurillac);

Linia a III-a: Cristian Boboc (CSA Steaua), Cristi Chirica (Sporting Club Appamen), Andre Gorin (RHCC), Damian Strătilă (CSA Steaua), Mihai Macovei (Colomiers);

Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua);

Mijlocaşi la deschidere: Tudor Boldor (CSA Steaua), Daniel Plai (CSA Steaua);

Aripi/Fundaşi: Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Nicolas Onuţu (CS Vienne), Ionel Melinte (RHCC), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Marius Simionescu (CS Dinamo), Robert Neagu (CSA Steaua);

Centri: Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Taylor Gontineac (Rouen), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare).

Articole asemănătoare

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

54 de minute ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

o oră ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

3 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

15 ore ago