Categorii: SportTenis

Sabalenka, victorioasă la Madrid, se apropie amenințător de Simona Halep

Belarusa Arina Sabalenka, locul 7 în ierarhia tenisului feminin, a câştigat sâmbătă turneul WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii de 2.549.105 euro, după ce a trecut în finală de australianca Ashleigh Barty, liderul mondial, în trei seturi, 6-0, 3-6, 6-4, cu trei săptămâni înainte de Roland Garros.

Arina Sabalenka | Foto: Facebook Mutua Madrid Open

Arina Sabalenka, în vârstă de 23 de ani, este la al 10-lea turneu câştigat în cariera sa şi la al doilea în 2021 după cel de la Abu Dhabi, iar de luni va intra în top 5 mondial. Pentru Ashleigh Barty, 25 de ani, laureată la Roland Garros în 2019 şi la Stuttgart (Germania) în urmă cu două săptămâni, seria de victorii consecutive pe zgura europeană se opreşte la 16, transmite AFP, preluată de Agerpres.

În ierarhia pe care WTA o va publica mâine, Sabalenka urcă pe locul al patrulea, cu 6.195 de puncte, la numai 325 de puncte distanță de ocupanta ultimei trepte a podiumului, Simona Halep. Săptămâna viitoare începe un nou turneu de 1.000 de puncte, cel de la Roma.

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

3 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

3 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

4 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

9 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

10 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

11 ore ago