Categorii: Alte SporturiSport

Seria perfectă s-a încheiat! CFR-ul a avut trei bare, Sepsi ia cele trei puncte

Final în etapa a 8-a a Ligii I de fotbal în sală. În această seară, CFR Timișoara a pierdut primele puncte din acest sezon, după ce a fost învinsă, în deplasare, de Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 1-0.

Jocul cel mai sărac în goluri din actuala stagiune s-a disputat sub semnul echilibrului în sala „Katy Szabo” din Sfântu Gheorghe. În prima repriză, timișorenii au fost mai aproape de deschiderea scorului, însă Nemițanu a nimerit bara. În partea secundă, și gazdele au lovit bara, prin Czintos, dar au și reușit să înscrie, în minutul 29, prin Mathis Matyas. CFR-ul a atacat în ultimele minute, încercând să salveze măcar un punct din această confruntare, dar a mai lovit în două rânduri bara, prin Souza și Toader. În ultimele zeci de secunde, antrenorul-jucător Robert Lupu a preluat și rolul portarului-zburător, dar nici în supranumeric „leoparzii” n-au reușit să străpungă defensiva covăsneană,

După ce a obținut maximum de puncte în primele șapte etape, CFR-ul își încheie astfel seria pozitivă, dar rămâne pe prima poziție, cu 21 de puncte.

Runda viitoare programează, la Timișoara, duelul primelor clasate: CFR – United Galați. Meciul va avea loc vineri, de la ora 18.00, la sala „Constantin Jude”.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

33 de minute ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

41 de minute ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

42 de minute ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

3 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

9 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

9 ore ago