Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Simona Halep se îndreaptă spre un nou trofeu

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat, ieri, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii peste 2,7 milioane dolari, după ce a întrecut-o pe olandeza Kiki Bertens, cu 7-5, 6-1.

Halep 1

De remarcat că Bertens trecuse de Monica Niculescu în primul tur la Roma, cu 2-6, 6-2, 6-1. Halep va juca astăzi a doua sa finală consecutivă, după ce săptămâna trecută a câștigat titlul la Madrid. Cap de serie numărul șase la Foro Italico, Simona, a încheiat conturile după o oră și 17 minute în fața unei olandeze aflată pe locul 20 în ierarhia mondială.

Halep a ratat nu mai puțin de cinci mingi de set pe serviciul adversarei, care a reușit apoi să restabilească egalitatea la 5. Românca nu a renunțat la luptă și a reușit să câștige contra serviciului, iar după o scurtă consultare cu antrenorul Darren Cahill a încheiat setul cu un ghem la zero: 7-5, în 50 de minute. Apoi, a dominat categoric setul al doilea, în care a condus cu 4-0 și s-a impus relativ facil. Ultimele schimburi de mingi s-au jucat pe o ușoară ploaie, dar Simona a încheiat conturile rapid cu un sec 6-1.

Halep va juca finala azi, după ora 14 aceasta fiind a 24-a sa finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Adversară îi va fi Elina Svitolina (Ucraina, 11 WTA), care a învins-o surprinzător ieri pe a 7-a jucătoare a lumii, Garbine Muguruza, din Spania.

Simona Halep se îndreaptă spre un nou trofeu

Articol de Horia David, 21 mai 2017, 04:58 / actualizat: 21 mai 2017, 17:30

Halep 1

De remarcat că Bertens trecuse de Monica Niculescu în primul tur la Roma, cu 2-6, 6-2, 6-1. Halep va juca astăzi a doua sa finală consecutivă, după ce săptămâna trecută a câștigat titlul la Madrid. Cap de serie numărul șase la Foro Italico, Simona, a încheiat conturile după o oră și 17 minute în fața unei olandeze aflată pe locul 20 în ierarhia mondială.

Halep a ratat nu mai puțin de cinci mingi de set pe serviciul adversarei, care a reușit apoi să restabilească egalitatea la 5. Românca nu a renunțat la luptă și a reușit să câștige contra serviciului, iar după o scurtă consultare cu antrenorul Darren Cahill a încheiat setul cu un ghem la zero: 7-5, în 50 de minute. Apoi, a dominat categoric setul al doilea, în care a condus cu 4-0 și s-a impus relativ facil. Ultimele schimburi de mingi s-au jucat pe o ușoară ploaie, dar Simona a încheiat conturile rapid cu un sec 6-1.

Halep va juca finala azi, după ora 14 aceasta fiind a 24-a sa finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Adversară îi va fi Elina Svitolina (Ucraina, 11 WTA), care a învins-o surprinzător ieri pe a 7-a jucătoare a lumii, Garbine Muguruza, din Spania.

SCM Politehnica Timișoara începe sezonul în Cupa României
Sport vineri, 25 septembrie 2026, 08:48

SCM Politehnica Timișoara începe sezonul în Cupa României

SCM Politehnica Timișoara se află în fața primului joc oficial din noul sezon baschetbalistic intern. Alb-violeții sunt implicați în primul...

SCM Politehnica Timișoara începe sezonul în Cupa României
Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională
Sport joi, 24 septembrie 2026, 18:17

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională

Competiția s-a întrerupt pentru o pauză lungă, de aproape trei săptămâni, în Superliga și Liga a II-a de fotbal. Aproape toate...

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională
AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”
Sport joi, 24 septembrie 2026, 11:23

AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”

SCM USV Timișoara are întreg lotul valid pentru finala Ligii de Rugby. Bănățenii sunt câștigătorii sezonului regular și înfruntă Dinamo,...

AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”
Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia
Sport joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia

Naționala de fotbal a României va ajunge în această seară, la Stockholm, pentru primul meci din Liga Națiunilor. Mâine, de la ora 21.45,...

Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia
Sport joi, 24 septembrie 2026, 09:15

SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara. Alb-violeții joacă pe terenul...

SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider
Sport joi, 24 septembrie 2026, 08:29

Stadionul din Petroșani, omologat pentru Superligă

Arena „Petre Libardi” din Petroșani, a fost omologată, ieri, pentru disputarea partidelor de primă ligă. O comisie formată din...

Stadionul din Petroșani, omologat pentru Superligă
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 14:50

Final de drum pentru Alexandru Pelici la Satu Mare

Divizionara secundă CSM Olimpia Satu Mare a anunțat despărțirea de antrenorul Alexandru Pelici. Tehnicianul timișorean încheie un mandat scurt...

Final de drum pentru Alexandru Pelici la Satu Mare
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 09:53

AUDIO / Corvinul i-a provocat demiterea lui Stjepan Tomas

Eșecul de luni, 2-3 cu Corvinul Hunedoara, i-a fost fatal antrenorului Oțelului Galați, Stjepan Tomas. Croatul a fost demis de echipa de la...