Categorii: SportTenis

Simona merge mai departe, Swiatek pleacă acasă!

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a învins-o astăzi pe poloneza Magdalena Frech cu 6-4, 6-1.

Foto: Adrian DENNIS / AFP) /

Halep (30 ani, 18 WTA), s-a impus în doar 66 de minute, notează Agerpres. Compatrioata noastră a început în forţă şi a condus cu 4-0 şi 5-1, dar Frech a revenit şi s-a apropiat la 5-4, apoi românca a câştigat cu 6-4. În actul secund, Halep a luat cinci game-uri consecutive de la 1-1. Per ansamblu, ea a controlat jocul, a fost superioară la serviciu, a avut 23-5 la capitolul mingi direct câştigătoare, deşi a făcut mai multe erori neforţate, 18-13.

În optimi, Simona Halep o va înfrunta pe spaniola Paula Badosa (a patra favorită), învingătoare cu 7-5, 7-6 la cehoaica Petra Kvitova (cap de serie numărul 25), dublă campioană la Wimbledon (2011, 2014).

Într-o altă confruntare din 16-imile de finală, poloneza Iga Swiatek, liderul mondial al tenisului feminin, a fost învinsă de franţuzoaica Alize Cornet (37 WTA) în două seturi, 6-4, 6-2. Cornet a pus capăt seriei de 37 de victorii obţinute de Swiatek. Aceasta nu mai pierduse niciun meci după ce a fost eliminată în turul 2 la Dubai în februarie şi a câştigat cele şase turnee la care a participat de atunci: Doha, Indian Wells şi Miami pe suprafaţă dură, Stuttgart, Roma şi Roland Garros pe zgură. Poloneza, care are 21 de ani, nu a ajuns niciodată mai sus de optimi de finală pe iarba londoneză, ea reuşind acest lucru la ediţia trecută.

Cornet, în vârstă de 32 de ani, a atins în acest sezon sferturile de finală la Australian Open după ce a eliminat-o în optimi pe Simona Halep. La Wimbledon, ea va lupta pentru un loc în sferturi cu australianca Ajla Tomljanovic (44 WTA).

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

o oră ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

4 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

5 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

8 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

9 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

18 ore ago