Categorii: SportTenis

Sorana Cîrstea, campioană în Spania!

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA 125 de la Reus (Spania), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o pe americanca Elizabeth Mandlik în trei seturi, cu 6-1, 4-6, 7-6 (7/1).

Cîrstea (33 ani, 44 WTA), a doua favorită a competiţiei, s-a impus după două ore şi 15 minute de joc, scrie Agerpres.

Românca a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-1, în 27 de minute. Cîrstea a fost condusă cu 4-0 în actul secund, s-a apropiat la 4-5, după ce a salvat două mingi de set, dar a cedat cu 4-6. În decisiv, fiind fostei mare jucătoare Hanna Mandlikova (21 ani, 147 WTA) a condus cu 5-2, dar Cîrstea a reuşit egalarea, 5-5, salvând o minge de meci. Duelul a ajuns în tiebreak, unde Sorana s-a impus cu 7-1.

Cîrstea a fost recompensată pentru câştigarea trofeului cu 13.040 de euro şi 160 de puncte WTA.

Articole asemănătoare

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

5 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

7 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

8 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

10 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

10 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

11 ore ago