Categorii: SportTenis

Sorana Cîrstea, învinsă de Daiana Iastremska, în semifinalele turneului WTA de la Lyon

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de ucraineanca Daiana Iastremska în trei seturi, cu 7-6 (5), 4-6, 6-4, sâmbătă seara, în semifinalele turneului WTA 250 de la Lyon, dotat cu premii totale de 193.127 de euro. Cîrstea (31 ani, 30 WTA), a doua favorită, s-a înclinat după două ore şi 31 de minute de joc echilibrat şi încărcat de emoţii.

Sorana a început foarte bine şi a condus cu 4-1, dar a pierdut trei ghemuri la rând, apoi a ratat două mingi de set la 6-5, cedând în tiebreak. Românca a reuşit să revină în setul al doilea de la 0-3 şi s-a impus cu 6-4, egalând situaţia. În decisiv, Iastremska (21 ani, 140 WTA) a condus cu 4-1 şi 5-2, a ratat trei mingi de meci la 5-3, iar Cîrstea a reuşit break-ul, dar Iastremska s-a impus pe serviciul său (6-4), obţinând victoria.

Ambele jucătoare au avut câte 6 aşi, dar Iastremska a comis 7 duble greşeli, iar Cîrstea 4, notează Agerpres. Cîrstea s-a ales cu un cec de 8.145 de euro şi 110 de puncte WTA, însă a irosit şansa de a deveni cea mai bună româncă din clasamentul WTA publicat luni.

Iastremska o va întâlni în finala de duminică pe chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul opt, care a dispus în semifinală pe Caroline Garcia (Franţa), cu 6-2, 7-5.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago