Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de elveţianca Jil Teichmann, cu 6-2, 6-0, aseară, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio).
Cîrstea (31 ani, 40 WTA) a cedat în doar 59 de minute în faţa adversarei sale (24 ani, 65 WTA), românca nereuşind să mai ia niciun ghem de la 2-2 în primul set, scrie Agerpres.
Sorana Cîrstea a făcut foarte multe greşeli neprovocate, încheind meciul cu aproape de două ori mai puţine puncte decât adversara (28-55).
Simona Halep este a 12-a favorită a turneului din Ohio şi va juca azi, în primul tur, contra polonezei Magda Linette.
Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…
Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…
43 de jucători, dintre care 25 de debutanți, a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…
Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…
Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…