Categorii: SportTenis

Sorana Cîrstea, victorie facilă în primul tur la Doha

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), după ce a învins-o, astăzi, pe egipteanca Mayar Sherif, cu 6-2, 6-1.

Cîrstea (31 ani, 30 WTA) a obţinut victoria în 67 de minute, la prima sa confruntare cu Sherif (25 ani, 65 WTA), scrie Agerpres.

În turul secund, compatrioata noastră o va înfrunta pe a cincea favorită, Garbine Muguruza (Spania).

Muguruza (28 ani, 7 WTA) a câştigat toate cele patru dueluri directe cu Cîrstea, fără a pierde vreun set, inclusiv în 2018, în optimi la Doha, cu 6-0, 6-4.

Pe tabloul principal la Doha se mai află trei românce, Simona Halep, care o va înfrunta în primul tur pe Caroline Garcia (Franţa), Irina Begu, a cărei adversară va fi cehoaica Petra Kvitova (pe care a învins-o pe 10 februarie la Sankt Petersburg), şi Jaqueline Cristian (din postura de lucky loser), care a profitat de forfait-ul cehoaicei Marketa Vodrousova şi va juca împotriva kazahei Elena Rîbakina, cap de serie numărul 11.

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

o oră ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

2 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

3 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

8 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

9 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

9 ore ago