Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Australian Open | AUDIO

Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului Australian Open după o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Petra Kvitova, a noua favorită, cu 6-4, 1-6, 6-1, miercuri, la Melbourne. Cîrstea (30 ani, 68 WTA), care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, s-a impus după circa două ore de joc (2 h 03 min).

Al Bello/Getty Images/AFP

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Australian Open | AUDIO
Foto: Al Bello/Getty Images/AFP

Articol de Adrian Schindarli, 10 februarie 2021, 08:51 / actualizat: 10 februarie 2021, 10:01

Al Bello/Getty Images/AFP

Kvitova (30 ani), numărul 8 mondial, a jucat finala primului turneu de Mare Şlem al anului în 2019.

Cehoaica a început mai bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a avut o revenire formidabilă, reuşind să câştige patru ghemuri la rând (5-3). Kvitova a făcut break, dar nu a reuşit să îşi concretizeze şi serviciul, astfel că Sorana s-a impus în primul set cu 6-4.

Kvitova a dominat categoric actul secund, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1. În decisiv a fost rândul româncei să aibă 4-0, câştigând apoi cu 6-1, scrie Agerpres. Cîrstea a încheiat cu 2 aşi şi 7 duble greşeli, în timp ce Kvitova a avut un as şi 7 duble greşeli. Diferenţele au fost destul de mici la serviciu, 55%-54% la primul şi 50%-47% la al doilea, ambele în favoarea româncei. Procentajele au fost egale la mingile de break transformate – 38%, 6/16 Sorana şi 5/13 Petra. Kvitova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 21-17, dar a făcut şi mai multe erori neprovocate, 44-30.

Kvitova are în continuare avantaj în meciurile directe cu Cîrstea, 5-3, după ce se impusese în precedentele două dueluri, la Madrid în 2014 şi la Wimbledon în 2016.

Sorana a vorbit despre meci într-un interviu pentru Eurosport România:

Sportiva antrenată de timișoreanul Adrian Cruciat şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA. În turul următor, Sorana Cîrstea va da peste o altă reprezentantă a Cehiei, Marketa Vondrousova (21 ani, 20 WTA), cap de serie numărul 19.

Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, a atins în premieră turul al treilea la Melbourne, după 6-1, 7-5 cu Rebecca Marino (Canada).

Sorana Cîrstea ține steagul sus la Wimbledon
Sport vineri, 3 iulie 2026, 08:48

Sorana Cîrstea ține steagul sus la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului....

Sorana Cîrstea ține steagul sus la Wimbledon
Victorie remarcabilă pentru „Vulturi”, la Oradea: 73-66 cu Grecia
Sport joi, 2 iulie 2026, 22:25

Victorie remarcabilă pentru „Vulturi”, la Oradea: 73-66 cu Grecia

Echipa națională de baschet masculin a României a obținut o victorie remarcabilă în această seară, în preliminariile Campionatului Mondial....

Victorie remarcabilă pentru „Vulturi”, la Oradea: 73-66 cu Grecia
Al patrulea transfer al verii, oficializat de SCM Politehnica Timișoara
Sport joi, 2 iulie 2026, 14:08

Al patrulea transfer al verii, oficializat de SCM Politehnica Timișoara

Formația de baschet masculin SCM Politehnica Timișoara a oficializat astăzi al patrulea transfer al verii. E vorba despre Skyler Tyrone Flatten,...

Al patrulea transfer al verii, oficializat de SCM Politehnica Timișoara
Politehnica și Dumbrăvița, întâlnire amicală pe „Electrica”
Sport joi, 2 iulie 2026, 11:26

Politehnica și Dumbrăvița, întâlnire amicală pe „Electrica”

Cele două reprezentante ale Timișul din viitorul sezon al Ligii a II-a de fotbal vor disputa un amical sâmbătă, la prânz. Politehnica...

Politehnica și Dumbrăvița, întâlnire amicală pe „Electrica”
Sport joi, 2 iulie 2026, 10:14

AUDIO / 90 de ani de la primul event din România: Ripensia 1935/1936 (II)

În episodul trecut, o lăsasem pe Ripensia la jumătatea istoricului sezon 1935/1936, la capătul căruia avea să câștige ambele trofee puse în...

AUDIO / 90 de ani de la primul event din România: Ripensia 1935/1936 (II)
Sport joi, 2 iulie 2026, 09:22

CM 2026 | Toate gazdele sunt în optimi! Dramatism în Belgia – Senegal

Selecţionata Statelor Unite s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formaţia...

CM 2026 | Toate gazdele sunt în optimi! Dramatism în Belgia – Senegal
Sport miercuri, 1 iulie 2026, 13:45

Nou-veniții aduc victoria pentru Corvinul

Prim-divizionara Corvinul Hunedoara a bifat prima victorie din cantonamentul pe care îl efectuează în Slovenia. Alb-albaștrii s-au impus astăzi...

Nou-veniții aduc victoria pentru Corvinul
Sport miercuri, 1 iulie 2026, 11:14

CSM Oradea l-a transferat pe căpitanul Stelei

Vicecampioana României la polo pe apă a anunţat transferul lui Tudor Fulea, fost căpitan al rivalei Steaua Bucureşti. Sportivul în vârstă de...

CSM Oradea l-a transferat pe căpitanul Stelei