Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Simona Halep: „Mi-aş dori tare mult să mă calific la Paris, dar sunt şanse minime”

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, la întoarcerea în ţară după ce a participat la Miami la primul său turneu de la ridicarea sancţiunii pentru dopaj, că şi-ar dori foarte mult să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris, dar şansele sunt minime deoarece trebuie să urce în primele 60-70 de locuri ale clasamentului WTA într-un timp scurt.

Simona Halep: „Mi-aş dori tare mult să mă calific la Paris, dar sunt şanse minime”
Foto: Photo by GABRIEL BOUYS / AFP

Articol de Adrian Schindarli, 25 martie 2024, 19:48

„Mi-aş dori tare mult să pot să mă calific, dar, din ce am înţeles, sunt şanse minime. Să joc la Olimpiada de la Paris ar fi minunat, dar nu vreau să-mi fac speranţe prea mari. Sunt şanse minime, pentru că nu am clasament şi trebuie să fiu în primele 60-70, cam aşa”
Simona Halep

Halep a menţionat că s-a bucurat de revenirea în circuitul WTA şi că i-a fost dor de fani.

„M-am simţit foarte bine, a fost o experienţă nouă şi pentru mine. Am avut parte de foarte multe lucruri pozitive din partea oamenilor, de foarte multă apreciere. M-am bucurat că am luat această decizie de a merge la turneu. Mi-a plăcut foarte mult când am intrat în arenă, a fost o bucurie enormă. Parcă s-au dus toate lucrurile din ultima perioadă şi la un moment dar simţeam că parcă nici nu plecasem de pe teren. A fost un sentiment plăcut. Mi-a fost dor de tot ce înseamnă tenisul. Mi-a fost dor de fani, de gălăgia de pe teren pe care o fac, în sensul pozitiv. Modul în care mă susţin este special. Revederea cu colegele din circuit a fost foarte plăcută, toată lumea m-a apreciat, toată lumea s-a bucurat că am revenit. Nu mă aşteptam să fie chiar atât de bine, dar le mulţumesc că au fost alături de mine. Mai am de lucrat la tot. Trebuie să mă apuc de muncă şi să fiu foarte profesionistă. Chiar mai mult decât înainte, pentru că am o vârstă. Iar faptul că am stat atâta timp o să dăuneze, cred’, a precizat ea.

Jucătoarea a trecut peste durerea la umăr resimţită în timpul partidei cu Paula Badosa de la Miami: ‘A fost doar o oboseală normală după atâta timp cât nu am jucat. Şi am jucat la un nivel foarte ridicat acest meci. Am resimţit durerea şi după meci, vreo 2-3 zile mi-a fost greu’.

Ce va face în săptămânile următoare

În perioada următoare, românca se va pregăti la Bucureşti noul său antrenor, Carlos Martinez. ‘Mereu l-am admirat pentru felul cum munceşte pe teren şi pentru rezultatele făcute cu sportivele care mie mi-au plăcut mereu. Kuzneţova este una dintre preferatele mele. Am discutat cu Darren (Cahill, n.red.) despre antrenori şi am ajuns la concluzia că vreau să încerc o perioadă cu Carlos. Aici vom face perioada de încercare, aşa că o să vină la Bucureşti. Darren este om deosebit, îmi e prieten. Sunt foarte bucuroasă că din această carieră am câştigat un om foarte, foarte valoros. El îmi e mereu alături şi asta contează cel mai mult”, a explicat ea.

Simona Halep nu ştie deocamdată care va fi următorul turneu la care va juca: ‘Charleston începe acum, foarte rapid, aşa că nu… o să rămân să mă antrenez în Bucureşti. O să încerc să îmi revin aici. Am discutat ceva (n.r. – despre participarea la turneele de la Stuttgart, Madrid şi Roma), dar încă nu s-a stabilit nimic. Îl aştept pe Carlos, vreau să discut cu el înainte să iau o decizie’.

‘Sunt încrezătoare în mine, ca persoană, dar ca jucătoare de tenis mai am mult de muncit. O să fie greu să mă întorc acolo unde îmi doresc eu. Dar ca persoană sunt mult mai bine. Nu am mai simţit presiunea turneului, a fost doar plăcerea să mă întorc. Nu mai contează ce voi face de acum încolo, o să joc de plăcere. Nu ştiu cât voi mai juca. Dar am câştigat ceea ce trebuia să câştig şi ce era corect să câştig, iar asta mi-a dat încredere ca om’, a mai spus ea.

Referitor la daneza Carolina Wozniacki, cea care a declarat că sportivii depistaţi pozitiv nu ar trebui să primească wild card-uri, Halep a afirmat: ‘Nici nu m-am mai gândit la acest subiect. Pot doar să repet că ar trebui să citească decizia mai bine. Şi dacă nu o înţelege, să i se traducă’.

La 20 martie, jucătoarea de tenis Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). TAS a decis pe 5 martie, în unanimitate, că perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022 (data de la care a fost suspendată provizoriu), perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023.

Etichete:
Sorana Cîrstea trece în turul IV la Cincinnati
Tenis marți, 18 august 2026, 10:21

Sorana Cîrstea trece în turul IV la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat...

Sorana Cîrstea trece în turul IV la Cincinnati
Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu
Tenis luni, 17 august 2026, 07:29

Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu

Cristiana Todoni și Alesia Breaz au câștigat turneul W15 de la București. Cele două s-au impus fără set pierdut, în cele patru meciuri...

Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu
Sorana Cîrstea merge mai departe la Cincinnati! Ruse a abandonat
Tenis duminică, 16 august 2026, 09:44

Sorana Cîrstea merge mai departe la Cincinnati! Ruse a abandonat

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio). Românca a dispus de...

Sorana Cîrstea merge mai departe la Cincinnati! Ruse a abandonat
Gabriela Ruse a avansat în turul 2 la Cincinnati
Tenis vineri, 14 august 2026, 08:32

Gabriela Ruse a avansat în turul 2 la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1000 Cincinnati Open. Românca a trecut de poloneza Magda...

Gabriela Ruse a avansat în turul 2 la Cincinnati
Tenis miercuri, 12 august 2026, 10:56

Cîrstea și Ruse și-au aflat primele adversare de la Cincinnati

Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse sunt pe tabloul principal al turneului WTA 1.000 de la Cincinnati. Cîrstea este cap...

Cîrstea și Ruse și-au aflat primele adversare de la Cincinnati
Tenis luni, 13 iulie 2026, 09:09

Giulia Popa, salt important în ierarhia WTA

Sorana Cîrstea a stabilit astăzi un nou record al clasării în ierarhia WTA. Românca a urcat pe cel mai bun loc al carierei – 17, acum –...

Giulia Popa, salt important în ierarhia WTA
Tenis duminică, 12 iulie 2026, 19:54

Ovidiu Pop e din nou „travelling coach” / AUDIO

Timișoreanul Ovidiu Pop s-a consacrat în tenis din mai multe perspective. Este vorba despre cele antrenor, proprietar de bază sportivă și de...

Ovidiu Pop e din nou „travelling coach” / AUDIO
Tenis sâmbătă, 11 iulie 2026, 07:30

Cristiana Todoni, la cea mai importantă performanță a carierei

Perechea formată din Cristiana Todoni (de la CSM Timișoara) și Alesia Breaz a câștigat proba de dublu a turneului de tenis de la Buzău. Cele...

Cristiana Todoni, la cea mai importantă performanță a carierei