Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Timișoreanca Anca Todoni, în calificări la Wimbledon

Calificările pentru al treilea turneu de Mare Șlem al anului încep în această săptămână. Printre competitori se află și timișoreanca Anca Todoni.

Timișoreanca Anca Todoni, în calificări la Wimbledon

Articol de Adrian Schindarli, 24 iunie 2024, 07:55

Ea își va cunoaște adversara din primul tur în urma tragerii la sorți de astăzi. Anca se află în căutarea primei calificări pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. Todoni se află de astăzi pe locul 141 WTA, în cădere de patru locuri față de precedenta ierarhie.

Pentru jucătoarea de tenis în vârstă de 19 ani este a doua prezență la un Grand Slam, la categoria senioare. Luna trecută, la Roland Garros, Todoni a avut ghinionul de a o întâlni în primul tur de calificări pe cea care avea să devină revelația turneului, Olga Danilovic. Sârboaica a trecut toate cele trei tururi preliminare și apoi a ajuns în turul al patrulea pe tabloul principal.

Bănățeanca a jucat doar două meciuri pe iarbă, în întreaga sa carieră. Este vorba despre două partide la Challengerul WTA 125 de la Gaiba, Italia. Au fost o victorie cu spaniola Bouzas Maneiro și o înfrângere cu americanca Parks, câștigătoare a turneului.

SCM Timișoara a „arestat” Supercupa României
Sport sâmbătă, 28 martie 2026, 14:07

SCM Timișoara a „arestat” Supercupa României

SCM Timișoara a câștigat a doua ediție a Supercupei României la rugby, trofeu pe care l-au cucerit și anul trecut. Bănățenii s-au impus cu...

SCM Timișoara a „arestat” Supercupa României
Timișoreanul Vermeșan, gol de trei puncte la Prishtina
Sport sâmbătă, 28 martie 2026, 07:55

Timișoreanul Vermeșan, gol de trei puncte la Prishtina

Naţionala de tineret a României a învins selecționata similară din Kosovo, scor 1-0, în etapa a 6 a a preliminariilor pentru Campionatul...

Timișoreanul Vermeșan, gol de trei puncte la Prishtina
FC Bihor ar putea bate palma cu Bogdan Vătăjelu
Sport sâmbătă, 28 martie 2026, 07:49

FC Bihor ar putea bate palma cu Bogdan Vătăjelu

Divizionara secundă FC Bihor îl are la antrenamente, în această perioadă pe Bogdan Vătăjelu, fotbalist în vârstă de 33 de ani, cu trei...

FC Bihor ar putea bate palma cu Bogdan Vătăjelu
Portarul Corvinului a încasat gol din corner la naționala U20
Sport vineri, 27 martie 2026, 21:09

Portarul Corvinului a încasat gol din corner la naționala U20

Naţionala U20 a României a fost învinsă cu scorul de 1-0, de reprezentativa similară a Poloniei, în Elite League. Singurul gol al partidei de...

Portarul Corvinului a încasat gol din corner la naționala U20
Sport vineri, 27 martie 2026, 16:03

CSU UVT, a doua promovare consecutivă în Divizia A1

Voleibaliștii de la CSU UVT și-au asigurat accederea în Divizia A1 încă de la jumătatea turneului de promovare de la Cluj. După victoria cu...

CSU UVT, a doua promovare consecutivă în Divizia A1
Sport vineri, 27 martie 2026, 10:18

AUDIO / CSM Reșița, remiză amicală cu Vulturii Fărcășești

Divizionara secundă CSM Reșița a încheiat la egalitate, scor 2-2, amicalul disputat ieri, în Valea Domanului, cu Vulturii Fărcășești....

AUDIO / CSM Reșița, remiză amicală cu Vulturii Fărcășești
Sport joi, 26 martie 2026, 20:51

AUDIO / Fără minuni la Istanbul! România a luptat, dar a cedat în fața Turciei

Naționala de fotbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial din acest an. Reprezentativa noastră a fost învinsă cu 1-0 de Turcia,...

AUDIO / Fără minuni la Istanbul! România a luptat, dar a cedat în fața Turciei
Sport joi, 26 martie 2026, 16:22

Start lansat pentru CSU UVT în turneul de promovare

Voleibaliștii de la CSU UVT au început cu o victorie turneul de promovare în Divizia A1 de la Cluj. Elevii lui Sorin Schiesz s-au impus cu 3-0 în...

Start lansat pentru CSU UVT în turneul de promovare