Categorii: SportTenis

Todoni continuă urcarea în ierarhia WTA

Un nou salt important făcut de jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni în clasamentul mondial. Ea a realizat progresia, grație celor mai recente rezultate obținute pe continentul sud-american.

Todoni a urcat pe locul 233 WTA, în clasamentul publicat astăzi. Ea a făcut un salt de 23 de locuri în urma rezultatelor de săptămâna trecută de la Florianopolis. Cele mai bine clasate românce sunt Sorana Cîrstea – locul 26 și Ana Bogdan – 66. Timișoreanca se află aproape de finalul celui mai bun an al ei, cu rezultate remarcabile atât pe plan individual, cât și alături de echipa României în Billie Jean King Cup. În această competiție, România și-a aflat ieri viitoarea adversară din calificările pentru turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup. Potrivit tragerii la sorţi efectuate la Londra, compatrioatele noastre vor întâlni Ucraina. Duelul va avea loc în perioada 12-13 aprilie. Luna aceasta, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

3 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

13 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

14 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

15 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

15 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

16 ore ago