Categorii: Alte SporturiSport

„Tonița nu a fost agreat de antrenor, la Miercurea Ciuc. Acolo, s-a folosit alt sistem de joc” | AUDIO

Autobergamo Deva este formația care s-a mișcat cel mai repede pe piața transferurilor de iarnă, care s-a deschis pe 22 decembrie și se va închide pe 18 ianuarie. Fosta campioană l-a „repatriat” pe portarul Petrișor Tonița și a adus și un portughez ce a evoluat în prima parte a acestui sezon în liga secundă din Italia, la Citta di Sestu, Hugo Ramado (34 ani).

Președintele echipei de sub cetate, Dorin Popa, a vorbit despre cele două transferuri și a anunțat că ar mai putea urma unul.

„Eu am vrut să-l aduc pe Petrișor din vară, dar a optat pentru varianta Miercurea Ciuc. Acolo nu a fost agreat de antrenor, s-a folosit alt sistem de joc, cu portarul U23”

Dorin Popa – pentru declarația pe larg, acționați butonul „play” în fișierul AUDIO de mai jos 

Popa a fost foarte supărat după cel mai recent meci – înfrângere cu United, la Galați (8-3) – și explică eșecul și prin starea de oboseală. Oficialul devean anunță că pe viitor va lua exemplul partenerilor din campionat și nu va mai fi atât de „indulgent” cu solicitările venite de la loturile naționale:

Un interviu cu Dorin Popa puteți asculta astăzi, la Arena Radio, emisiunea care începe după știrile orei 11,00.

După 12 runde, podiumul Ligii I este ocupat de United Galați – 25 de puncte, Deva – 23 și Miercurea Ciuc – 22 de puncte și un meci în minus. Mai sunt două runde din sezonul regular, care probabil vor avea loc la Odorheiu Secuiesc. Deva ar fi vrut să le organizeze, dar sala sporturilor din localitate a devenit centru de vaccinare, ceea ce îngreunează și antrenamentele FC Autobergamo.

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

o oră ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

11 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

13 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

13 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

13 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

14 ore ago