Categorii: FotbalSport

UTA, la jumătatea sezonului regular: „Cea mai mare problemă a fost lipsa spectatorilor la meciurile noastre de acasă”

UTA va disputa opt meciuri pe teren propriu și șapte în deplasare, în returul Ligii I de fotbal, care foarte devreme, la mijlocul lui ianuarie. Arădenii vor debuta cu un meci acasă, în compania Viitorului din Constanța și apoi vor juca pe terenul celor de la FC Voluntari.

Gruparea de pe Mureș se reunește la 2 ianuarie și vizează câteva transferuri, după ce s-a despățit de șase jucători. Alexandru Meszar, coordonatorul clubului roș-alb, a caracterizat anul 2020, într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului:

„Cea mai mare problemă a fost lipsa spectatorilor la meciurile noastre de acasă. Acest lucru s-a reflectat și în rezultatele echipei din play-off-ul ligii a doua, dar și acum, în Liga I. Am reușit să câștigăm doar un singur meci pe teren propriu. Acest aspect a influențat și financiar clubul, deoarece nu ne-am putut bucura de încasările meciurilor organizate acasă. Atât pe ”Motorul” cât și pe noul stadion Francisc Neuman”.

Alexandru Meszar

Meszar a vorbit și despre relația cu Primăria Arad:

„Avem o relație normală, bună. Primăria rămâne în continuare cel mai important partener al nostru. Primăria nu mai asigură 90 la sută din bugetul clubului. Promovând în Liga I, cheltuielile s-au majorat cu 150 la sută, iar finanțarea de la Primărie s-a înjumătățit, din cauza crizei financiare și medicale. Dorim ca în anul 2021 să obținem o finanțare minim echivalentă anilor precedenți, când am evoluat în Liga II” 

Alexandru Meszar

UTA se află pe locul al IX-lea, cu 17 puncte și golaveraj negativ, 13-25, serios șifonat de evoluțiile din ultimele două etape ale turului, în care roș-albii au încasat nouă goluri, fără a marca vreunul.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

3 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

3 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

4 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago