Categorii: SportVolei

Voleibalistele Lugojului s-au impus la Rapid; băieții de la UVT aproape de victorie la Cluj

Meciurile din prima ligă de volei, pe care formațiile timișene le-au disputat în această seară, s-au încheiat după aproape două ore de luptă în fiecare caz; fetele au învins în Capitală, în vreme ce băieții au scăpat ”la mustață” victoria la Cluj Napoca.

Sursa foto: Facebook CSM Lugoj volei

CSM Lugoj a câștigat cu 3-1 deplasarea la Rapid București; s-a jucat relativ echilibrat în aproape fiecare segment din meci. A fost un prim set luat de trupa de pe Timiș la scorul 25-21, pentru ca apoi Rapidul să echilibreze cu un 25-22. Setul al treilea a fost identic, 25-22, dar în favoarea grupării bănățene, care a scăpat în câștigătoare odată cu actul al patrulea încheiat cu 25-19. Loredana Filipaș a fost principala realizatoare cu 25 de puncte; au secondat-o Tanja Sredic cu 11, Katarina Canak cu 10 și Bojana Markovic cu 9 puncte.

Băieții de la CS Universitatea de Vest Timișoara au luat un alt punct, odată cu eșecul 2-3 la Universitatea Cluj, dar puteau la fel de bine să se întoarcă acasă cu prima victorie din acest sezon; și în acest caz meciul a durat aproape două ore. Ardelenii au luat primul set cu 25-19, după care momentele bune ale studenților de pe Bega s-au concretizat prin următoarele două seturi, adjudecate cu 25-20 și 25-17. Universitatea Cluj a împins partida în ”decisiv” prin câștigarea setului 4 cu 25-18, apoi în tiebreak s-a impus la doar două puncte diferență, scor 15-13. Timișorenii i-au avut printre remarcați pe Călin 23 puncte, Vârlan 20 puncte și Rodină 15 puncte.

Articole asemănătoare

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

2 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

4 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

10 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

11 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

13 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

15 ore ago