Categorii: RugbySport

Vor juca și finala cu gândul la Chester Williams

SCM Timișoara va juca mâine, de la ora 15:30, a șasea finală a SuperLigii de rugby, meci în care va întâlni CSM Știința Baia Mare. Practic, este o reeditare a finalelor din ultimii ani, cu excepția sezonului trecut, când bănățenii au jucat pentru “bronz”. Flankerul Vlad Neculau (22 de ani), campion în 2018 cu Timișoara, după 21-15 cu Baia Mare, în finală, a prefațat partida pentru titlu.

Timișoara a câștigat la limită semifinala cu Steaua, 21-20 | foto: super-liga.ro

Neculau spune că semifinala cu Steaua „a fost un meci greu, a trebuit să ne depășim condiția, echipa s-a mobilizat exemplar pentru a ajunge la nivelul la care ar trebui să fim, dar mai ales pentru a putea crește, pe baza jocului de până acum, pentru următorul meci importat, meciul pentru titlul de campion al României”. Într-un interviu pentru super-liga.ro, Vlad își amintește că și în 2018 timișorenii au câștigat la mustață, cu Steaua, în deplasare:

„A fost drop-golul lui Jody Rose, la ultima fază a meciului, când am câștigat cu 18-16 și îl aveam pe bancă pe regretatul Chester Williams. Când am venit la meciul de săptămâna trecută cu Steaua, am avut tot timpul în minte acea partidă, a fost un impuls pentru noi. Semifinala am jucat-o cu gândul la Chester. Și la încălzire am purtat tricouri cu chipul lui, am încercat toți, ca echipă, să jucăm și să-l facem mândri de noi. Încercăm să onorăm cât mai bine toată muncă pe care el a depus-o la această echipă pentru că Timișoara nu ar fi reușit toate performanțele din ultimii ani fără Chester. Amprenta lui nu este doar asupra echipei, ci și asupra noastră, a fiecărui jucător în parte, care am lucrat cu el. Vom juca finala cu gândul la toate finalele câștigate cu el pe bancă”

Vlad Neculau

Flankerul s-a referit și la finala cu maramureșenii, pe care mai mereu i-au învins în meciurile importante.

„Avem o istorie cu Baia Mare, însă  niciun meci nu e la fel.  Mergem acolo hotărâți să ne îndeplinim planul de joc, să facem un meci frumos și să câștigăm,  pentru că asta ne dorim toți. Cei mai pragmatici o să aibă câștig de cauză, cei care o să gestioneze cel mai bine presiunea meciului, pentru că miza este mare”

Vlad Neculau

La 6 septembrie s-a făcut un an de când Chester Williams a trecut în neființă, la numai 49 de ani. Venit la Timișoara în 2012, sud-africanul – campion mondial ca jucător, în 1995 – a contribuit la multe dintre succesele Timișoarei din acest deceniu.

Un alt tânăr jucător, dar din tabăra băimăreană, Paul Popoaia (20 ani), a vorbit despre jocul ultim al sezonului 2019/2020:

„O să fie un meci foarte greu. Știu că în ultimii ani Baia Mare  a avut multe probleme cu Timișoara, însă fiecare finală are istoria ei. Noi intrăm pe teren deciși să câștigăm, să facem un meci bun, să punem presiune pe adversar și să ieșim învingători”

Paul Popoaia

Timișoara a fost campioană națională la rugby în 1972, 2012, 2013, 2015, 2017 și 2018. Radio Timișoara vă va oferi relatări și declarații de la Brașov, unde se va juca finala SCM Timișoara – CSM Baia Mare.

Articole asemănătoare

Mai e sau nu o noutate?! Naţionala de handbal masculin a ratat calificarea la Mondial

Tricolorii au reuşit să câştige prima manşă, pe 8 mai, la Baia Mare, la doar…

o oră ago

CSM Oradea cedează primul meci al finalei cu U BT Cluj-Napoca

Primele două sferturi ale duelului din "BT Arena" au fost spectaculoase, cu un plus adus…

o oră ago

I’Velo dă startul la pedalare cu 140 de biciclete în Timișoara

Conceptul de bike-sharing I’Velo a fost adus la Timisoara de Green Revolution, organizație care pune…

5 ore ago

Zilele Tinerilor, cu distracție, concerte și dans la Deva

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” pregătește două zile pline de distracție și muzică pentru tineri și…

6 ore ago

Noaptea Muzeelor aduce la Timișoara automobile de epocă

Automobile istorice vor fi expuse sâmbătă, 18 mai, după lăsarea serii, când are loc evenimentul…

6 ore ago

Vaporașe versus barjă-terasă, dispute din cauza vitezei de navigație

Comunitatea oamenilor care dețin vaporașe în Timișoara își manifestă nemulțumirea față de modul de navigare…

6 ore ago