Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Academia Română şi fundaţiile sale nu vor plăti impozitului pe profit

Academia Română şi fundaţiile înfiinţate de Academia Română în calitate de fondator unic vor fi excluse din categoria contribuabililor obligaţi la plata impozitului pe profit, potrivit proiectului de Cod Fiscal. În această categorie mai intră persoane juridice precum Trezoreria Statului, Banca Naţională a României, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul de compensare a investitorilor, Fondul de garantare a pensiilor private.

Academia Română şi fundaţiile sale nu vor plăti impozitului pe profit

Articol de Carla Chiu, 19 februarie 2015, 06:00

În 2014, Academia Română a fost în atenţia Direcției Naționale Anticorupție, pentru acţiuni ilicite săvârşite de un fost preşedinte al Fundaţiei ‘Patrimoniu’, care ar fi dus la prejudicierea gravă, cu peste 10 milioane euro, a patrimoniului privat şi a bugetului Academiei Române, cu ocazia administrării patrimoniului silvic şi funciar al acesteia, potrivit declaraţiilor unor surse judiciare, citate de Agerpres.

Conform unor informaţii apărute în presă, Academia Română ar fi una dintre cele mai bogate instituţii de stat, deţinând peste 10.000 de hectare de terenuri, aflate în Capitală, pe litoral ori la munte, şi zeci de imobile, în valoare de zeci de milioane de euro. Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. Academia este o instituţie finanţată, în principal, de la bugetul de stat şi care funcţionează autonom.
Surse secundare de finanţare pot fi activităţile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum şi donaţiile.

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:35

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara

Cercetători, studenți și antreprenori din toată țara se reunesc la Timișoara, la o competiție de idei de afaceri. Ajunsă la a doua ediție,...

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara
Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:25

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș

Italia, Germania și Turcia se numără printre țările ai căror cetățeni lucrează în număr mare în județul Timiș, potrivit datelor...

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș
Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi
Economie duminică, 25 octombrie 2026, 16:18

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi

Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și reamenajare a spațiilor existente, cărora le sunt atribuite noi...

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi
Oportunități de afaceri cu Sri Lanka, discutate la Timișoara
Economie sâmbătă, 24 octombrie 2026, 19:35

Oportunități de afaceri cu Sri Lanka, discutate la Timișoara

Noi oportunități de afaceri între companiile din vestul țării și parteneri din Sri Lanka au fost analizate la Timișoara, în cadrul unei...

Oportunități de afaceri cu Sri Lanka, discutate la Timișoara
Economie joi, 22 octombrie 2026, 10:26

Transportatorii avertizează: produsele s-ar putea scumpi cu până la 10%

Produsele transportate pe șosele s-ar putea scumpi cu până la 10% în următoarele săptămâni, avertizează transportatorii. Noile taxe de drum...

Transportatorii avertizează: produsele s-ar putea scumpi cu până la 10%
Economie luni, 19 octombrie 2026, 19:40

VAT Arad își extinde fabrica și estimează angajări anul viitor

Unitatea VAT din Arad, inaugurată anul trecut, este în curs de extindere, iar lucrările ar urma să fie finalizate până în luna decembrie....

VAT Arad își extinde fabrica și estimează angajări anul viitor
Economie duminică, 18 octombrie 2026, 19:58

Centrala pe gaze de la Mintia a fost conectată pentru prima dată la Sistemul Energetic Național

Centrala electrică pe gaze de la Mintia a intrat în etapa testelor de producție, după ce a fost conectată pentru prima dată la Sistemul...

Centrala pe gaze de la Mintia a fost conectată pentru prima dată la Sistemul Energetic Național
Economie sâmbătă, 17 octombrie 2026, 09:25

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici pentru foștii cultivatori de roșii

Festivalul Florilor de Toamnă își propune să promoveze producătorii locali și să le ofere acestora ocazia de a-și prezenta oferta în fața...

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici pentru foștii cultivatori de roșii