Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Biblia cu tricolor și cărțile sfinte au scăpat dintr-un incendiu care a distrus o biserică din Arad

Un puternic incendiu a cuprins Biserica Ortodoxă din cartierul Gai, din municipiul Arad.

Biblia cu tricolor și cărțile sfinte au scăpat dintr-un incendiu care a distrus o biserică din Arad

Articol de Radio Timișoara, 4 aprilie 2020, 08:24

Pompierii chemați să intervină au constatat că incendiul se manifesta cu mari degajări de fum în apropierea altarului. După o intervenție de aproximativ o oră, pompierii au reușit să lichideze incendiul care a distrus o parte a mobilierului.

Au scăpat însă biblia cu tricolor și mai multe cărți sfinte aflate pe masă, ale căror coperte au fost doar murdărite de fum.

„Ca la finalul oricărui incendiu, au început să caute elementele care au condus la izbucnirea incendiului, pentru a stabili cauza probabilă. Pe una dintre mese, pe care se aflau mai multe obiecte, era o biblie, iar în interiorul ei un tricolor. Chiar dacă tot ce se afla pe masă era puternic afectat de incendiu, atât biblia, cât și tricolorul au scăpat ca prin minune”, a declarat purtătorul decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Cauza probabilă incendiului a fost un scurtcircuit electric, a mai spus George Pleșca.

Prins la volan băut și cu permisul auto anulat
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 1 februarie 2026, 11:51

Prins la volan băut și cu permisul auto anulat

Polițiștii Orașului Sânnicolau Mare au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Bulgăruș, la volanul căruia se...

Prins la volan băut și cu permisul auto anulat
Tânăr rănit într-o altercație în Complexul Studențesc. Politehnica se delimitează de incident
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 1 februarie 2026, 11:45

Tânăr rănit într-o altercație în Complexul Studențesc. Politehnica se delimitează de incident

Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital după un conflict izbucnit la ieșirea dintr-un club din Timișoara. Incidentul a avut loc în jurul orei...

Tânăr rănit într-o altercație în Complexul Studențesc. Politehnica se delimitează de incident
Accident pe bulevardul Brâncoveanu din Timișoara. Tânără de 21 de ani, la spital
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 14:05

Accident pe bulevardul Brâncoveanu din Timișoara. Tânără de 21 de ani, la spital

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 22:10, la intersecția bulevardului Constantin Brâncoveanu cu strada Mureș. Potrivit polițiștilor,...

Accident pe bulevardul Brâncoveanu din Timișoara. Tânără de 21 de ani, la spital
Faţada unui bloc din Reșița a fost cuprinsă de flăcări
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 09:58

Faţada unui bloc din Reșița a fost cuprinsă de flăcări

Faţada unui bloc cu patru etaje din Reşiţa a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au reuşit să stingă incendiul înainte de a se extinde,...

Faţada unui bloc din Reșița a fost cuprinsă de flăcări
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură miercuri, 28 ianuarie 2026, 20:10

Accident în lanț pe Calea Torontalului din Timișoara: trei persoane rănite

Un accident rutier în lanț a avut loc pe Calea Torontalului din Timișoara, la intersecția cu strada George Ardelean, implicând patru...

Accident în lanț pe Calea Torontalului din Timișoara: trei persoane rănite
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 27 ianuarie 2026, 16:47

Grenade și muniție din al Doilea Război Mondial, descoperite la Castelul Huniade din Timișoara

Intervenția a avut loc echipelor pirotehnice a avut loc după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la descoperirea unor elemente de...

Grenade și muniție din al Doilea Război Mondial, descoperite la Castelul Huniade din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 27 ianuarie 2026, 14:02

Accident grav în Timiș; șapte persoane decedate

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN E70, în apropierea localității Lugojel, între un autotren, o autocisternă, un microbuz de...

Accident grav în Timiș; șapte persoane decedate
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 27 ianuarie 2026, 13:33

Bărbat găsit carbonizat în casă, în urma unui incendiu

Un bărbat a fost găsit carbonizat în locuinţa sa din localitatea arădeană Şiria, în urma unui incendiu care a cuprins imobilul, dar a fost...

Bărbat găsit carbonizat în casă, în urma unui incendiu