Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Doi bărbaţi, tată şi fiu, găsiţi morţi în casă, în Arad

Doi bărbaţi din localitatea arădeană Almaş – tată de 84 de ani şi fiu de 57 de ani – au fost găsiţi morţi în casă, cadavrele fiind întinse în pat.
Un localnic care s-a alarmat pentru că de patru zile nu şi-a mai văzut vecinii a mers la ei să facă verificări, găsind cadavrele. Bărbatul a sunat la 112, iar primii care au ajuns la faţa locului au fost membrii unui echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care au constatat că cele două cadavre erau ‘în stare avansată de putrefacţie’.
“Cadavrele erau întinse pe pat, iar din primele cercetări efectuate la faţa locului nu rezultă suspiciuni privind comiterea vreunei infracţiuni. Totuşi, cadavrele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru autopsie, în vederea stabilirii cauzelor decesului”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.
Conform unor localnici, cei doi bărbaţi trăiau în condiţii grele, în casă fiind găsite foarte multe gunoaie şi sticle de alcool goale.

Doi bărbaţi, tată şi fiu, găsiţi morţi în casă, în Arad

Articol de Radio Timișoara, 19 ianuarie 2023, 12:06 / actualizat: 19 ianuarie 2023, 19:10

 

Femeie rănită într-un accident pe DN 69 în Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 4 iulie 2026, 20:31

Femeie rănită într-un accident pe DN 69 în Timiș

O femeie în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 69, în apropierea localității Orțișoara....

Femeie rănită într-un accident pe DN 69 în Timiș
Bărbat decedat după ce un zid s-a prăbușit peste el la o fermă din Sânnicolau Mare

Bărbat decedat după ce un zid s-a prăbușit peste el la o fermă din Sânnicolau Mare

Un bărbat în vârstă de 33 de ani și-a pierdut viața, după ce un zid s-a prăbușit peste el în curtea unei ferme de cereale de pe strada...

Bărbat decedat după ce un zid s-a prăbușit peste el la o fermă din Sânnicolau Mare
DN 6, cea mai periculoasă șosea din Timiș

DN 6, cea mai periculoasă șosea din Timiș

Drumul Național 6 este, potrivit statisticilor Poliției Rutiere Timiș, șoseaua pe care se produc cele mai multe accidente din județ. Din acest...

DN 6, cea mai periculoasă șosea din Timiș
Furtuna a provocat mai multe probleme în Timiș. Zeci de oameni au rămas fără curent în Timișoara

Furtuna a provocat mai multe probleme în Timiș. Zeci de oameni au rămas fără curent în Timișoara

Echipajele ISU Timiș au fost solicitate să intervină în nouă situații de urgență produse de furtuna care a afectat județul, aflat sub...

Furtuna a provocat mai multe probleme în Timiș. Zeci de oameni au rămas fără curent în Timișoara

Accident mortal la Recaș

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în orașul Recaș, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La locul intervenției au...

Accident mortal la Recaș

Adolescent rănit într-un accident cu trotineta la o intersecție din Timișoara

Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost rănit într-un accident rutier produs la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu Calea Martirilor,...

Adolescent rănit într-un accident cu trotineta la o intersecție din Timișoara

Adolescentă de 17 ani, înecată într-o baltă din Sânnicolau Mare

O adolescentă de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-o baltă din Sânnicolau Mare. Tragedia s-a petrecut duminică seara, pe...

Adolescentă de 17 ani, înecată într-o baltă din Sânnicolau Mare
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 28 iunie 2026, 14:10

Pompierii timișeni pleacă în Franța pentru a lupta împotriva incendiilor de pădure

Patru pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș vor participa, în luna iulie, la misiunea europeană de sprijin...

Pompierii timișeni pleacă în Franța pentru a lupta împotriva incendiilor de pădure