Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş la o nouă ediţie / PROGRAM

Buzieşenii ne invită într-o călătorie culinară, artistică şi culturală, cu ediţia din acest an a Festivalului Papricaşului şi Vinului: concursuri, degustări, muzică, dans şi demonstraţii de artă culinară.

Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş la o nouă ediţie / PROGRAM

Articol de Daniela Bacila, 3 octombrie 2016, 11:57 / actualizat: 28 aprilie 2017, 7:49

Asociaţia pentru dezvoltarea zonei Buziaş în colaborare cu Primăria oraşului Buziaş sunt organizatorii manifestării care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică, la intrarea în Parcul Central dinspre Baia 1.

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 8 octombrie, la ora 13:00.

Degustarea papricaşului este programată pentru duminică, între orele 13:00 şi 13:30 când va avea loc şi desemnarea câştigătorului pentru cel mai bun papricaş.

Programul artistic este organizat de Casa de Cultură din Buziaş. Directorul instituţiei, Adrian Stanca, promite o ambianţă pe măsura pretenţiilor gurmanzilor care vor poposi în aceste zile la Buziaş. În fiecare zi, între orele 13:00 şi 21:00, vor avea parte de cântec şi dans. În jur de 30 de ansambluri folclorice din judeţele Timiş, Caraş Severin, Arad, Hunedoara şi din Serbia şi peste 50 de solişti din mai multe generaţii vor urca pe scenă într-un spectacol maraton ce va fi prezentat de Mircea Cârţişorean şi Oana Stanca.

Ansamblul “Doina Banatului” din Caransebeş, formaţia de tineret a Ansamblului “Banatul”, Orchestra şi soliştii Şcolii de Arte şi Ansamblul “Pusta Banatului” din Timişoara, Ansamblul „Izvoraşul” din Buziaş, formaţii de dansuri din Bocşa, Brestovăţ, Moşniţa, Belinţ, Ghiroda, Biled, Grădinari, Gătaia, Veţel, Petrila, Boldur, Vinga, Tomeşti, Ramna, Tormac pregătesc programe artistice adecvate. Oaspeţii din Serbia, membrii Ansamblului “Ducat” vor evolua pe scenă în ambele zile ale festivalului.

Traian Barbu, Lia Lungu, Ştefan Isac, Adrian Stanca, Valeria Arnăutu, Mircea Cârţişorean, Daniela Văcărescu, Ionela Bădălan, Maria Hurduzeu, Carmen Biruescu, Cornelia Lupulescu, Ramona Ilieşi Drăgan, Ramona Torzan Gomboş, Codruţa Măgurean, Mariana Şuşca sunt o parte dintre soliştii care vor susţine recitaluri.

Mai multe ştiri despre folclorul şi tradiţiile din vestul ţării la www.radiotimisoara.ro/folclor/

foto: debanat

Programul complet, în afiş:

Ramona Vița la 35 de ani de carieră artistică – evenimente de anvergură în Caraș
Folclor și tradiţii miercuri, 4 martie 2026, 11:30

Ramona Vița la 35 de ani de carieră artistică – evenimente de anvergură în Caraș

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, în colaborare cu Episcopia Caransebeșului...

Ramona Vița la 35 de ani de carieră artistică – evenimente de anvergură în Caraș
Sorin Năstasie Cheva – dorința și curajul de a fi autentic
Folclor și tradiţii marți, 3 martie 2026, 12:36

Sorin Năstasie Cheva – dorința și curajul de a fi autentic

Un tânăr interpret bănățean calcă responsabil pe urmele înaintașilor săi – Sorin Năstasie Cheva . De câțiva ani buni se face...

Sorin Năstasie Cheva – dorința și curajul de a fi autentic
Sărbătoarea Dragobetelui în credințele populare și în spectacole
Folclor și tradiţii luni, 23 februarie 2026, 13:34

Sărbătoarea Dragobetelui în credințele populare și în spectacole

Ediția de mâine (24 februarie) e emisiunii „Din suflet pentru tine” este dedicată în totalitate dragostei. Pe lângă cântecele unor...

Sărbătoarea Dragobetelui în credințele populare și în spectacole
Ansamblul „Timișul” ne dăruiește mărțișoare muzical-coregrafice
Folclor și tradiţii luni, 23 februarie 2026, 10:40

Ansamblul „Timișul” ne dăruiește mărțișoare muzical-coregrafice

Cea de-a patra ediție a spectacolului „Folclor de Mărțișor” pregătit de Ansamblul „Timișul” Tineret este  dedicat doamnelor și...

Ansamblul „Timișul” ne dăruiește mărțișoare muzical-coregrafice
Folclor și tradiţii vineri, 20 februarie 2026, 12:06

Ansamblul „Lugojana” pregătește un spectacol special de Dragobete

Sărbătoarea Dragobetelui este marcată de Ansamblul folcloric „Lugojana” printr-un spectacol de excepție. Pe scena lugojeană vor prinde...

Ansamblul „Lugojana” pregătește un spectacol special de Dragobete
Folclor și tradiţii marți, 10 februarie 2026, 13:51

Ultimele pregătiri pentru Festivalul – Concurs “Gelu Stan”, ediția a VIII-a

Și în acest an, municipiul Lugoj găzduiește Festivalul – Concurs prin care este omagiat dirijorul, profesorul, muzicologul și omul de radio,...

Ultimele pregătiri pentru Festivalul – Concurs “Gelu Stan”, ediția a VIII-a
Folclor și tradiţii vineri, 6 februarie 2026, 12:33

Manifestări omagiale pe Valea Almăjului pentru omul de cultură Velișcu Boldea

Se împlinesc 20 de ani de la trecerea în eternitate a lui Velișcu Boldea. Omul care a slujit arta tradițională a Banatului Montan mai bine de...

Manifestări omagiale pe Valea Almăjului pentru omul de cultură Velișcu Boldea
Folclor și tradiţii luni, 2 februarie 2026, 14:11

100 de ani de la nașterea taragotistului cărășean Petrică Vasile (zis Cap de cal)

În fonoteca Radio păstrăm cu mare grijă înregistrările anilor ’50, ’60,’70. Sonoritățile acelor timpuri au un farmec...

100 de ani de la nașterea taragotistului cărășean Petrică Vasile (zis Cap de cal)