Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Festivalul “Traian Barbu”, ediția a VII-a, la Caransebeș

Interpretul cărășean Traian Barbu își continuă demersul artistic pentru promovarea doinelor și baladelor românești. A VII-a ediție a festivalului se va desfășura miercuri, 20 noiembrie, de la ora 17:00,  la Casa de Cultură “George Suru” din Caransebeș.

Festivalul “Traian Barbu”, ediția a VII-a, la Caransebeș

Articol de Daniela Bacila, 12 noiembrie 2019, 12:36

15 interpreți din Banat, din generații diferite, vor evolua în fața publicului în acompaniamentul unui grup de instrumentiști condus de Simion Florea.

Intrarea este liberă.

De peste 50 de ani, Traian Barbu slujeşte cântecul bănăţean remarcându-se de-a lungul timpului ca un doinitor de excepţie. Vineri, 22 noiembrie, Traian Barbu împlineşte 66 de ani.

Născut la Târnova (în anul 1953) a urmat Şcoala elementară în comuna natală. Nu împlinise 14 ani când i-au fost remarcate calităţile vocale şi interpretative fiind îndemnat să se prezinte la concursurile vremii. În anul 1969 participă la un astfel de concurs, la Costeşti, lângă Orăştie, unde obţine Premiul special al juriului.

Îndrumat de dirijorul Nicolae Perescu, Traian Barbu colaborează cu Ansamblul „Reşiţeana”, apoi cu Ansamblul Tineretului al Şcolii profesionale din Reşiţa. Urmează alte concursuri cu recunoaşterea specialiştilor: în 1975  obţine Premiul al II-lea la Festivalul „Aurelia Fătu Răduţu”, iar un an mai târziu, la Festivalul „Porţile de Fier” de la Orşova, obţine Premiul Comitetului de Cultură.

În anul 1973 se căsătoreşte şi se stabileşte la Oţelu Roşu devenind membru al Ansamblului „Iedera” alături de care a rămas peste 30 de ani. Colaborează cu multe formaţii artistice din Timişoara, Sibiu, Baia Mare, Arad între care Ansablurile „Banatul”, „Maramureşul”, „Junii Sibiului”. Turneele în ţară şi în străinătate l-au făcut cunoscut iubitorilor de cântec reuşind să impresioneze de fiecare dată cu glasul său frumos timbrat, interpretările autentice în care punea întreaga simţire a bănăţeanului şi ţinuta statuară. Împreună cu trompetistul Sandu Florea a imprimat un disc cu nouă piese în fosta Iugoslavie. La Radio Timişoara a realizat câteva imprimări cu doamna Lucia Boleanţu care l-a inclus în volulmul „Interpreţi bănăţeni de muzică populară 1957 – 1985”, apărut la Editura Mirton din Timişoara în anul 2001.

Din dorinţa de a face mai mult pentru folclorul bănăţean, pentru cunoaşterea şi promovarea lui în rândul tinerilor interpreţi, în urmă cu șapte ani a iniţiat un „Festival al doinelor bănăţene” la Oţelu Roşu. Următoarele ediții au avut loc în diverse localități cărășene, unde a găsit sprijin și înțelegere. Managerul Casei de Cultură din Caransebeș, Ioan Cojocariu, precum și primarul urbei gugulanilor, Felix Cosmin Borcean, sunt cei care își aduc aportul în realizarea ediției din acest an.

Daniela Băcilă

 

Festivalul “Drăgan Muntean” la Deva, ultimele pregătiri
Folclor și tradiţii miercuri, 15 aprilie 2026, 11:00

Festivalul “Drăgan Muntean” la Deva, ultimele pregătiri

Ediția a XIII-a a Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean” va avea loc...

Festivalul “Drăgan Muntean” la Deva, ultimele pregătiri
Două premii ale Festivalului „Crizantema de Argint” de la Chișinău au ajuns la Timișoara
Folclor și tradiţii marți, 31 martie 2026, 10:55

Două premii ale Festivalului „Crizantema de Argint” de la Chișinău au ajuns la Timișoara

Timișoreanca Ana-Maria Stănoia câștigă premiul I la secțiunea de interpretare a Festivalului de romanțe „Crizantema de Argint” de la...

Două premii ale Festivalului „Crizantema de Argint” de la Chișinău au ajuns la Timișoara
Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara
Folclor și tradiţii miercuri, 25 martie 2026, 12:44

Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara

“Azi la noi cântă tot natul” este spectacolul pregătit de Ansamblul “Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Se va...

Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara
Ion Luca Jurjescu – gugulanul pătimaș de la Teregova | VIDEO
Folclor și tradiţii miercuri, 18 martie 2026, 11:40

Ion Luca Jurjescu – gugulanul pătimaș de la Teregova | VIDEO

Ion Luca Jurjescu revine la Radio Timișoara după mai bine de 15 ani. Avem mulți interpreți valoroși pe care ne-am dori să-i vedem mai des în...

Ion Luca Jurjescu – gugulanul pătimaș de la Teregova | VIDEO
Folclor și tradiţii marți, 10 martie 2026, 11:18

Selecțiuni de la Festivalul –Concurs “Gelu Stan” ediția a VIII-a

Joi, 12 martie, la emisiunea “Din suflet pentru tine” vă prezentăm laureații Festivalului “Gelu Stan”. Așa prelungim noi o manifestare de...

Selecțiuni de la Festivalul –Concurs “Gelu Stan” ediția a VIII-a
Folclor și tradiţii luni, 9 martie 2026, 13:04

Înscrieri pentru Festivalul – Concurs “Drăgan Muntean”

Până în 20 martie se mai pot face înscrieri pentru Festivalul – Concurs “Drăgan Muntean”. Ediția a XIII-a se va desfășura în...

Înscrieri pentru Festivalul – Concurs “Drăgan Muntean”
Folclor și tradiţii miercuri, 4 martie 2026, 11:30

Ramona Vița la 35 de ani de carieră artistică – evenimente de anvergură în Caraș

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, în colaborare cu Episcopia Caransebeșului...

Ramona Vița la 35 de ani de carieră artistică – evenimente de anvergură în Caraș
Folclor și tradiţii marți, 3 martie 2026, 12:36

Sorin Năstasie Cheva – dorința și curajul de a fi autentic

Un tânăr interpret bănățean calcă responsabil pe urmele înaintașilor săi – Sorin Năstasie Cheva . De câțiva ani buni se face...

Sorin Năstasie Cheva – dorința și curajul de a fi autentic