Fotbalul românesc la Jocurile Olimpice (1)

Naționala de fotbal a României revine la Jocurile Olimpice după 57 de ani. Va fi a patra participare a tricolorilor la competiția celor cinci cercuri, iar colegul nostru Radu Ciprian Pop vă oferă o istorie a prezențelor românești în competițiile de fotbal de la Jocurile Olimpice. Acum, primul episod despre JO de la Paris, din 1924:

Articol de Adrian Schindarli, 26 iunie 2021, 10:32

***

Fotbalul românesc a debutat  într-un turneu olimpic  în anul 1924 la Paris când a pierdut în fața  Olandei cu 6-0. Așa începe relatarea despre saga participărilor fotbalistice românești  la Olimpiade. Reluarea acestor informații din cărți care s-au ocupat de evenimentele respective, dar și din presa vremii  care punctează totul sub semnul lui Pierre de Coubertin.

Domnia sa a zis „Important este să participi”, dar fotbalul, și îndeosebi fotbalul românesc n-a onorat prea des sensul acestei ziceri, calificările la Jocurile Olimpice fiind sporadice și rareori  notabile. Cum într-o astfel de întreprindere scriitoricească tributară documentării despre niște rezultate seci, reporterul poate fi acuzat de „copy paste”, pentru că sursa e un teren arid datorat unui scor care se înregistrează la final de meci, și mai apoi totul depinde de talentul condeierului de-a face comentariul despre eveniment cât mai atractiv. Și aici este măiestria de a descoperi și de a interpreta faptul divers.

În esență este similitudinea  din multiutudinea de lucrări pe tema dată, totul fiind similar întâmplării cu Ionel care e acuzat de învățătoare  că a copiat de la fratele său, la compunere. „Este firesc să fie textul identic”, a replicat copilul. „Ați spus să scriem despre câinele de acasă. Ori și eu și fratele meu avem același câine”.

Întâmplările legate de prezența fotbalului la Jocurile Olimpice au debutat în 1900. La Paris, echipa  țării gazdă a ajuns în finală, dar a fost învinsă de Anglia cu 0-4.  Doar în ediția a IX–a ,din 1932 de la Los Angeles n-a fost  prezent fotbalul la Jocurile Olimpice, afirmă Paul  Bocșanu în publicația „Fotbal pentru toate vârstele”, apărută la Reșița în 1976. Era o problemă …lingvistică și ar fi stârnit o  confuzie pentru americani care zic fotbal la un alt joc, care rimează mai mult cu rugbyul. Fotbalul inventat de englezi este numit de cei din S.U.A. cu temenul de Soccer.

Naționala de fotbal a României la Jocurile Olimpice din 1924

Povestea participării românești la primul  turneu olimpic acela de la Paris între 25 mai -9 iunie 1924 este consemnată și de Mihai Flamaropol, apreciat fotbalist și hocheist pe care l-am întâlnit pe când se afla la final de  viață la Miercurea Ciuc și care în 1986 predase edituriii Sport Turism volumul „Fotbal cadran românesc”, apărut în acel an la editura respectivă.

În 1923 s-a propus constituirea echipei olimpice ,selecționer fiind desemnat Virgil Economu, secodat de Costel Rădulescu. Nu s-au susținut meciuri internationale ci s-a alcătuit o selecționată probabilă, care a jucat cu fel de fel de alte selecționate. 6 mai a fost ziua în care selectionata olimpică a jucat cu o „aleasă” alcătuită din jucători străini care evoluau la Romcomit și la C.F.R.(viitorul Rapid). Selecționații dintre străini au învins cu 2-1.

In drum spre Paris, s-a făcut o escală la Bratislava, unde românii au terminat la egalitate, 2-2, un meci cu o selecționată locală. O altă escală s-a făcut la Viena, unde la 20 mai 1924, sub titulatura de Romania s-a disputat un meci în compania Austriei, Wunderteam-ul a câștigat cu 4-1, meciul fiind trecut cu numărul 7 în palmaresul  naționalei noastre, cum scrie Ion  Cârstea în cartea „Cu tricolorii în jurul lumii”, apărută la editura  Expres în 1994.

Romania a aliniat  formația Strock I, Bartha, dr.Hirsch, Fritsch II, Konisberg, Iacobi, Strock II, Holtz, Wetzer, Ronai, Guga. A mai jucat Fritsch I, Golul României a fost înscris de Strock II în minutul 73. Antrenor de ocazie era Ing. Adrian  Suciu. Paradoxul meciului de la Viena a constat în stabilirea autorului golului României.Ion Cârstea îl consemnează pe Stock II, Mihai Flamaropol  zice Kingli, care nici nu figurează în formatie, iar Mircea Popescu  în cartea sa „Cu fotbaliștii tricolori în jurul lumii” (ed Enciclopedică 1994) susține în microcronica acelei partide  următoarele: „În prima repriză apărarea noastră rezistă eroic dar după pauză austriecii atacă puternic  și în min 80 scorul era 4-0. O zvâcnire de orgoliu în ultimele 10 minute și Guga înscrie golul de onoare printr-un șut puternic de la mare distanță. Mingea a lovit pe rând barele verticale și apoi a poposit în plasă”.

La Paris, lotul olimpic îi avea în componență pe  Strock I și Lazăr /portari/ Bartha, Hirsch /fundași/ Iacobi, Kingli, Zimmermann, Hamos, Niculescu /mijlocași/ Tanzer, Fritsch, Strock II, Guga, Bonciocat, Cipcigan, Holtz, /atacanți/. În meciul cu Olanda au evoluat în 27 mai  1924, Strock I,Bartha,Molnar, Zimmermann, Konigsbarg, Korovitz, Tanzer, Guga, Wetzer, Bonciocat, Strock II. Antrenor, ing, Adrian Suciu.

Se observă inadvertențe între componența lotului publicată de Mihai Flamaropol și formația consemnată ca fiind trimisă în teren în cartea lui Ion Cârstea. Amândoi autorii sunt de acord că dezastrul s-a datorat unor orgolii personale la nivel de conducere și s-a reproșat neselectarea unor jucători precum  Ronay, Szemler și Vogl.

Olanda avea să fie eliminată în semifinale de Uruguay care a câștigat titlul în disputa cu Elveția, 3-0 în finală. Olanda mai avea în palmares și un 8-1 cu Franța. Și această informație a mai atenuat din proporția dezastrului. La întoarcere,antrenorul s-a oprit cu soția la Veneția, iar jucătorii fără bani s-au descurcat cum au putut/Ion Cârstea  op. cit.p .21/. La Roma erau  furci caudine, iar la București doar Arc de triumf. Și nu rima cu trecerea pe sub arcul de triumf  a acelora care aveau în palmares un 0-6 cu Olanda.

Al treilea comentariu  despre meciul de debut la un turneu olimpic îl extragem din microcoronica de la pag 10 a cărții lui Mircea Popescu„ Cu fotbaliștii tricolori în jurul lumii„/editura Enciclopedică 1994/. Și formația propusă de autor diferă de celelalte două formații etalate de ceilalți istorici ai sportului rege. Varianta lui Mircea Popescu îi cuprinde cuprinde pe Zimmermann Francisc.Strock Stefsan. Nicolae Bonciocat, Rudolf Wetzer,Aurel Guga, Tanzer Mihai, Bartha Iosif,Alexandru Cozovici,Hanisberg Nicolae,Molnar Attila,Albert Strock.. „Net superiori în repriza a doua,olandezii reușeșc să ne învingă la o diferență mare de scor/op. cit.p 10/S-a dat vina pe portar. Aici se spune că Olnda a ajuns în finală și a pierdut  cu 1-2 cu Uruguay-ul. În  tabelul cu finalele turneelor olimpice scrie: 1924 Paris, Uruguay – Elveția 3-0. Se pare  că meciul cu Olanda a fost în semifinale. Sunt aproape 100 de ani de atunci. Cine să-i înțeleagă.

În cartea „Romania la Jocurile Olimpice”, apărută la editura Sport Turism în 1986 și avându-i ca autori pe Maria  Bucur Ionescu, Vlad Dogaru, Lia Manoliu, Dan Popper, Septimiu Todea și Anghel Vrabie, se scrie la pagina 254: „Nici participarea echipei  de fotbal nu s-a  făcut fără învingerea unor obstacole. Pentru a-și completa fondurile bănești fotbaliștii nostri au fost nevoiți să susțină două întâlniri în drumul spre Franța cu reprezentativele Cehoslovaciei (n.n. de fapt o selecționată locală a Bratislavei) cu rezultatul final 2-2.

„Alte amănunte n-am găsit. La eforturile făcute în acele meciuri de selecție organizate în țară s-a adăugat oboseala drumului și a confruntărilor de la Bratislava și Viena, care au diminuat mult capacitățile fizice ale jucătorilor. Dacă punem la socoteală  și alcătuirea întâmplătoare a formației, nu este de mirare că primul meci al echipei noastre s-a disputat în cadrul  jocurilor olimpice pariziene și a coincis cu o înfrângere, 0-6 cu 0landa, fapt ce a atras eliminarea  din turneu. În legătură cu acest meci, presa franceză (n.n. articolul fiind redifuzat în ziarul „Sportul„  din 8 iunie 1924) a arătat între altele că olandezii „în general n-au fost deloc  mai buni ca românii”, dar că aceștia formând o echipă prea tânără, au dovedit o mare imprecizie în fața porții adverse. „Și nu aflaseră încă  adevărul cum că fotbalul se joacă pe goluri”.

Rugbyștii  români însă aveau  dreptul de a trece pe sub Arcul de triumf.Pentru că deși au fost înfrânți cu 3-59 cu Franța, și 0-37 cu S.U.A., România se situează pe locul  al treilea în clasament, primind medalia de bronz  la această disciplină olimpică.

A fost prima medalie obținută la olimpiadă de sportul românesc. N-a fost simplă apariție pe teren, pentru că prin jocul prestat de români chiar înfrânți, Tudor Florian, fundaș celebru la vremea aceea, a fost declarat cel mai bun placheur al turneului olimpic de la Paris /Dumitru Manoileanu – Rugby, mica enciclopedie – editura Sport Turism 1982 p. 84/, remarcându-se totodată  mijlocașul la grămadă Ion Gârlișteanu, aripa de trei sferturi Paul Vidrașcu, Eugen Sferescu /Gogu/ marele antrenor de mai târziu, și titular al Naționalei până în 1937, Sorin Michailescu, Tody Marian, Silviu Nemeș, Soare Sterian, Paul Nedelcovici și Mișu Vardalla /op. cit. p .84/.  E sesizabil paradoxul. În „Aleasa„ de la fotbal erau foarte puțini etnici români. În cea de rugby erau câțiva evrei, dar erau insesizabili după numele lor de familie.

Rugyștii au călătorit cu trenul  de la București la Paris, cu diferite popasuri, bineînțeles vreme de 28 de zile. La clasa a treia „pe bănci de lemn” și firește în atmosferă de „Tavernă mohorâtă”, cum zice Eminescu în Împărat și proletar. Dar acești plăieși ai sportului practicat din plezirism a fost  înnobilați, cum spuneam, în bronz.  Butada care circula atunci era „Important nu e să câștigi. Important este să participi”.

Radu Ciprian Pop