Ascultă Radio România Timișoara Live • 

FOTO/ AUDIO/ O cunoscută galerie de artă și-a închis porțile. Nu a mai rezistat chiriei majorate în Bastionul Theresia

Bienala Art Encounters 2017 de la Timişoara, cel mai mare eveniment de artă contemporană din România, se va încheia luni. Totuşi, unul dintre spaţii a fost deja închis. Este vorba de Caple Gallery, din Bastionul Theresia, care, odată cu finalul Art Encounters îşi încetează existenţa.

FOTO/ AUDIO/ O cunoscută galerie de artă și-a închis porțile. Nu a mai rezistat chiriei majorate în Bastionul Theresia

Articol de Radio Timișoara, 4 noiembrie 2017, 11:30

După cinci ani de prezenţă în peisajul artistic de la intrarea în Cetatea Timişoarei, galeristul Călin Petcana este obligat să părăsească spaţiul pe care l-a avut în chirie de la Primărie. Ultima expoziţie la Calpe Gallery a reprezentat de altfel un protest, spune Călin Petcana.

“Am început în 3 aprilie 2011. Noi am preluat un contract vechi, o prelungire de contract pe zece ani de zile. Toate bune și frumoase până la nouă luni după ce am început activitatea cu contract clar pe perioada de zece ani, liniștiți cu o chirie pe care știam că o pot suporta. În urmă cu aproximativ cinci ani, Primăria, prin Hotărâre de Consiliu Local, a decis să mărească chiria spațiilor și nouă ni s-a mărit chiria de 46 de ori”, spune Călin Petcana.

Calpe Gallery a funcţionat în partea din bastion care aparţine Primăriei Timişoara. Zona de peste drum este în proprietatea Consiliului Judeţean Timiş, care la rândul lui a mărit chiriile pe spaţii. După aceste majorări, Călin Petcana a încercat să negocieze preţul cu Primăria, fără reuşită, însă.

Dacă negocierea nu a funcţionat, au urmat procesele, în speranţa că se va putea “Prima instanță ne-a dat dreptate nouă, a doua instanță a dat dreptate Primăriei, dar deja s-a simțit, din ceea ce mi-au spus avocații, un frâu mai puțin liber al judecătorilor[…]. Până atunci a rămas chiria inițială, în sensul că noi am plătit chiria inițială. Chiria era mărită prin Hotărîre de Consiliu. Primăria ne-a chemat pe noi în instanță. Atunci am ajuns prima dată să vedem o sumă atât de mare”, a menționat Călin Petcana.

Lovindu-se de obligativitatea de a plăti deja aproape un milion de euro, Călin Petcana a fost nevoit să renunţe la Galeria Calpe, cerând intrarea în faliment, astfel că unul dintre spaţiile de artă ale Timişoarei a devenit istorie.

Ascultați reportajul realizat de Alice Moldovan și Ștefan Both:

GALERIE FOTO:

„Il Campanello” de Gaetano Donizetti cu studenții Facultății de Muzică și Teatru – UVT
Cultură joi, 5 noiembrie 2026, 18:13

„Il Campanello” de Gaetano Donizetti cu studenții Facultății de Muzică și Teatru – UVT

Spectacolul „Il Campanello” realizat de Facultatea de Muzică și Teatru – UVT revine la Opera Națională Română din Timișoara! După...

„Il Campanello” de Gaetano Donizetti cu studenții Facultății de Muzică și Teatru – UVT
Vase vechi de peste 3.000 de ani, expuse la Muzeul Național al Banatului
Cultură luni, 2 noiembrie 2026, 16:47

Vase vechi de peste 3.000 de ani, expuse la Muzeul Național al Banatului

Un mormânt de incinerație, o urnă funerară și alte cinci vase ceramice, care au stat ascunse în pământ timp de peste trei milenii, sunt...

Vase vechi de peste 3.000 de ani, expuse la Muzeul Național al Banatului
spatiile oravitza lansare de carte
Cultură luni, 2 noiembrie 2026, 13:02

„Spațiile Oravitzan”, un catalog dedicat operei artistului Silviu Oravitzan, va fi lansat la Muzeul Național al Banatului

Muzeul Național al Banatului organizează joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 18:00, lansarea catalogului bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan...

„Spațiile Oravitzan”, un catalog dedicat operei artistului Silviu Oravitzan, va fi lansat la Muzeul Național al Banatului
Ovidiu Andriș pleacă de la conducerea Filarmonicii Banatul din Timișoara
Cultură vineri, 30 octombrie 2026, 12:53

Ovidiu Andriș pleacă de la conducerea Filarmonicii Banatul din Timișoara

Ovidiu Andriș a anunțat că pleacă de la conducerea Filarmonicii Banatul din Timișoara, și va începe o nouă etapă profesională urmând să...

Ovidiu Andriș pleacă de la conducerea Filarmonicii Banatul din Timișoara
Cultură miercuri, 28 octombrie 2026, 13:45

„Ziua Sculpturii” 2026, la Timișoara: expoziții, artă în spațiul public și muzică experimentală

Vineri, 30 octombrie 2026, Fundația Jecza invită publicul la o nouă ediție a „Zilei Sculpturii”, eveniment dedicat artei contemporane și...

„Ziua Sculpturii” 2026, la Timișoara: expoziții, artă în spațiul public și muzică experimentală
Cultură marți, 27 octombrie 2026, 07:45

Muzeul de Artă din Timișoara lansează catalogul expoziției „Luminile lui Caravaggio”

Muzeul Național de Artă Timișoara lansează catalogul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană”,...

Muzeul de Artă din Timișoara lansează catalogul expoziției „Luminile lui Caravaggio”
Cultură duminică, 25 octombrie 2026, 17:03

Acces gratuit, marți, la expoziția „Picasso en visite” din Timișoara pentru seniori

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor putea vizita gratuit, marți, expoziția „Picasso en visite”, organizată la Timișoara de Fundația...

Acces gratuit, marți, la expoziția „Picasso en visite” din Timișoara pentru seniori
Cultură sâmbătă, 24 octombrie 2026, 10:56

Concert multimedia „Sunetul formelor”, cu intrare liberă la Deva

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor susține deseară, la Teatrul de Artă din Deva, concertul multimedia „Sunetul formelor”,...

Concert multimedia „Sunetul formelor”, cu intrare liberă la Deva