Povestea Cramelor Recaș, la “Bună dimineața, Vest!” Cum putea arăta România dacă ar fi ajuns pe mâna unor oameni cinstiți

Articol de Radio Timișoara, 24 septembrie 2016, 22:31 / actualizat: 26 septembrie 2016, 8:13

Cramele Recaș, sediul administrativ și magazinul de prezentare.

Chiar dacă „a ruginit frunza din vii”, strugurii sunt copți și din aceștia va ieși minunatul vin românesc din soiul „Fetească neagră”.

Bineînțeles, după ce combinele îi vor recolta și îi vor depune în benele pentru transportul la locul de prelucrare.

Ciorchinii vor fi zdrobiți, presați, această presă este alta decât cea audiovizuală, mustul va fi separat de pielițe și sâmburi, dar și acestea își urmează ciclul industrial, iar mustul, după o perioadă de fermentare, va deveni rampaș și curge zglobiu spre următoarea etapă a devenirii sale, cântând vesel printr-o orgă de inox.

Tancurile, fără armament pe ele, de fermentare sau de depozitare, sunt multe, dar tot insuficiente.

Tot ceea ce se produce este testat în laborator, unde e curat ca-n farmacie. Sau invers.

Când mustul a devenit vin, după mai mult sau mai puțin timp, funcție de soi și tehnologie, ajunge în cea mai modernă linie de îmbuteliere din Europa, unde sticlele, soldați disciplinați, așteaptă să fie umplute, etichetate, ambalate și pregătite pentru expediere în toate colțurile lumii.

Știți ce este aceasta? Este instalația de igienizat linia de îmbuteliere, și are de lucru o zi pe săptămână, când, mai rău ca în armată, se face curățenie generală.

Când vinul este deja în sticle, poți aștepta fără grijă musafirii, cei ce s-au încumetat pe „Drumul vinului”. La un grătar, vinul pică numai bine. Iar dacă se strică vremea, fuga în cort. Presa veche, presa de stuguri, desigur, este doar de decor.

Pivnița de la Dealul Țiganului, să ne ierte cei de la combaterea discriminării, dar așa se numește, construcție din secolul XIX, va deveni în perioada următoare, alta decât pentru centura Timișoarei, adică mult mai scurtă, un foarte atractiv și interesant obiectiv turistic pentru cei ce poposesc în „Drumul vinului” la Cramele Recaș.

Viitorul oglindit ca-ntr-o poză de familie: cu viile tinere în față, frumos așezate, ca să fie de amintire generețiilor ce vor veni. Iar pentru noi un prilej de reflecție, la ce ar fi putut fi România dacă am fi avut la conducere oameni pricepuți și cinstiți. Dilema zilei: n-am avut, sau nu i-am găsit?

de Mihai Anghel