Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Protest cu banderole albe în zeci de școli din Arad

Profesorii din Arad au intrat la ore cu banderole albe pe braț în semn de protest față de intenția Ministerului Educației de a modifica programul orelor de sport la clasele mici.

Protest cu banderole albe în zeci de școli din Arad

Articol de Radio Timișoara, 14 februarie 2019, 13:50

Conform vicepreşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Dănuţ Ienăşescu, dascălii se opun propunerilor ca orele de sport să nu mai fie predate la clasele mici de un profesor de sport, ci de învățătorul de la clasă. La protest au participat atât profesori de sport, cât și de la alte discipline, care s-au solidarizat cu cei de la sport.

„Nu putem accepta scoaterea orelor de sport de la clasele pregătitoare, I şi a II-a, cerem ministerului să renunţe la această intenţie. Am avut o discuţie cu peste 20 de profesori de sport din judeţ, sindicatul îi susţine în demersul lor, mai ales că s-ar încălca Legea Educaţiei Naţionale, adică Legea 1/2011. În plus, avem datoria de a încuraja comportamentul sportiv la copii, acest lucru se întâmplă peste tot în lume”, spune Dănuţ Ienăşescu.

Dascălii spun că până când Ministerul Educației nu va renunța la intenție, protestele vor continua.

UVT a deschis platforma online de admitere pentru viitorii studenți
Învăţământ miercuri, 17 iunie 2026, 09:02

UVT a deschis platforma online de admitere pentru viitorii studenți

Tinerii care optează pentru specialaizările Universității de Vest din Timișoara se pot înscrie pe platforma online de admitere. Dosarul poate...

UVT a deschis platforma online de admitere pentru viitorii studenți
Universitatea Politehnica Timișoara înființează Facultatea de Robotică și Inteligență Artificială
Învăţământ marți, 16 iunie 2026, 09:08

Universitatea Politehnica Timișoara înființează Facultatea de Robotică și Inteligență Artificială

Noua facultate va reuni programe de studii precum Informatică, Mecatronică, Robotică, Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică. De anul...

Universitatea Politehnica Timișoara înființează Facultatea de Robotică și Inteligență Artificială
Elevă din Deva, medalie de bronz la Olimpiada Internațională Genius cu un proiect despre combaterea deficitului de iod
Învăţământ luni, 15 iunie 2026, 10:17

Elevă din Deva, medalie de bronz la Olimpiada Internațională Genius cu un proiect despre combaterea deficitului de iod

Ana-Maria Iordache, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a obținut medalia de bronz la International Genius...

Elevă din Deva, medalie de bronz la Olimpiada Internațională Genius cu un proiect despre combaterea deficitului de iod
Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare RO-Alert
Învăţământ joi, 11 iunie 2026, 19:28

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare RO-Alert

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de Bacalaureat după ce telefonul mobil pe care îl avea asupra sa a sunat în...

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare RO-Alert
Învăţământ duminică, 7 iunie 2026, 11:02

Peste 4.400 de candidați din Timiș încep luni examenul de Bacalaureat

Sesiunea de vară a Bacalaureatului începe mâine cu probele de evaluare a competențelor lingvistice. În județul Timiș sunt așteptați să...

Peste 4.400 de candidați din Timiș încep luni examenul de Bacalaureat
Învăţământ vineri, 29 mai 2026, 10:31

Scriitoarea Ioana Pârvulescu, în premieră la întâlniri literare cu elevii din Timișoara

Asociația Sfera Timișoarei continuă seria întâlnirilor literare dintre elevi și scriitori contemporani în cadrul proiectului „DiverCity”,...

Scriitoarea Ioana Pârvulescu, în premieră la întâlniri literare cu elevii din Timișoara
Învăţământ marți, 26 mai 2026, 17:09

Masteranda UPT care cercetează viitorul protezelor bionice câștigă marele premiu „Games of Science”

Laura Cotogoi-Mușcinschi a reușit recent să câștige finala concursului național „Games of Science” 2026, competiție dedicată comunicării...

Masteranda UPT care cercetează viitorul protezelor bionice câștigă marele premiu „Games of Science”
Învăţământ duminică, 24 mai 2026, 10:25

Deschiderea campusului Lenau din Timișoara, amânată și pentru anul școlar viitor

Noul campus al Liceul Teoretic Nikolaus Lenau nu va fi gata nici la începutul viitorului an școlar, potrivit reprezentanților Primăriei...

Deschiderea campusului Lenau din Timișoara, amânată și pentru anul școlar viitor