Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Șase goluri în 35 de minute. Pierdem primul examen adevărat

Naţionala feminină României a fost învinsă fără drept de apel de reprezentativa Spaniei, cu scorul de 26-18 (13-12), marţi, la Frederikshavn, într-un meci din Grupa D a Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca.

Șase goluri în 35 de minute. Pierdem primul examen adevărat

Articol de Adrian Schindarli, 8 decembrie 2015, 21:17

Tricolorele au avut un început foarte bun de meci şi s-au menţinut la cârma jocului timp de 25 de minute, dar apoi au cedat complet şi au terminat meciul ”în genunchi”, pierzând clar, la opt goluri.

România a deschis scorul şi apoi s-a desprins la 4-1 (min. 6), după o triplă reuşită de Neagu. Spania s-a apropiat al un singur gol, 5-4 (9), iar în minutul 19 a restabilit egalitatea, 8-8. Echipa antrenată de Tomas Ryde a avut câteva minute bune şi s-a desprins din nou pe tabelă, la 11-8 (23), iar apoi scorul a ajuns la 12-9 (24). A urmat una dintre căderile binecunoscute ale naţionalei feminine de handbal, care nu a mai marcat până în finalul reprizei, încasând în schimb patru goluri la rând, astfel că la pauză Spania conducea cu 13-12, în premieră.

Evoluţia sub aşteptări a echipei noastre a continuat şi după pauză, primul gol al României venind în minutul 38 (Neagu), pentru 16-13. Au fost în total 14 minute fără gol din partea naţionalei României, care a încasat 7 în acest răstimp.

Spania a zburdat în continuare, în timp ce jucătoarele noastre, în frunte cu vedeta Neagu, nu s-au regăsit, au jucat neinspirat, nereuşind să găsească soluţii pentru penetrarea defensivei avansate a ibericelor. România nu a reuşit să profite nici de momentele de superioritate pe care le-a avut sau de situaţiile clare de gol ivite.

Scorul a luat proporţii, iar diferenţa maximă a fost de opt goluri, la finalul timpului regulamentar, 26-18.

România a marcat doar şase goluri în repriza secundă (scorul mitanului secund a fost de 6-13), situaţia mingilor pierdute fiind una elocventă, 3 Spania, 13 România.

Spania a ratat trei aruncări de la 7 metri (Martin, Pena, Alberto), iar România două (Neagu, Buceschi).

Au evoluat echipele:
Spania: Silvia Navarro, Darly Zoqbi De Paula – Carmen Martin (4 goluri), Maria Nunez, Nely Carla Alberto (2), Marta Mangue, Macarena Aguilar (1), Elisabet Chavez (1), Elisabeth Pinedo (2), Nerea Pena (7), Lara Gonzalez (1), Naiara Egozkue (1), Ainhoa Hernandez (1), Alexandrina Cabral Barbosa (6). Selecţioner: Jorge Duenas De Galarza.
România: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu – Gabriella Szucs, Crina Pintea, Adriana Nechita (2), Cristina Neagu (6), Aurelia Brădeanu, Gabriela Perianu, Luciana Marin, Valentina Ardean-Elisei (2), Oana Manea (2), Ana-Maria Tănăsie, Melinda Geiger (3), Eliza Buceschi (3), Patricia Vizitiu. Selecţioner: Tomas Ryde.

Au arbitrat sârboaicele Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic.

Rusia, care a dispus cu 45-18 de Porto Rico, marţi, ocupă primul loc în clasament, cu 6 puncte, urmată de România, 4 p (+41), Spania, 4 p (+10), Norvegia, 2 p, Kazahstan, 0 p, Porto Rico, 0 p. Marţi are loc şi meciul Kazahstan – Norvegia (21,30). Primele patru clasate se califică în optimile de finală.

Pentru România vor urma cele mai grele meciuri din grupă, joi cu Norvegia (21,30) şi vineri cu Rusia (19,15).

România va întâlni Turcia în faza a doua a calificărilor europene la CM2027
Handbal vineri, 23 ianuarie 2026, 16:16

România va întâlni Turcia în faza a doua a calificărilor europene la CM2027

EHF a anunţat meciurile eliminatorii, în urma clasărilor pe locul 4 din grupele preliminare ale Campionatului European, care se desfăşoară în...

România va întâlni Turcia în faza a doua a calificărilor europene la CM2027
AUDIO / Diferența dintre eșaloane s-a simțit în Cupa României
Handbal joi, 22 ianuarie 2026, 19:00

AUDIO / Diferența dintre eșaloane s-a simțit în Cupa României

Media de înălțime, viteza și experiența dintre cele două echipe s-a simțit cu precădere în partea a doua a întâlnirii. Debutul partidei a...

AUDIO / Diferența dintre eșaloane s-a simțit în Cupa României
AUDIO | Cronica unui eşec anunţat: Danemarca – România, 39-24
Handbal luni, 19 ianuarie 2026, 09:56

AUDIO | Cronica unui eşec anunţat: Danemarca – România, 39-24

Pentru România au marcat Nagy 4 goluri, Ghiţă 4, Dedu 4, Stănescu 3, Stanciuc 3, Buzle 3, Nistor 2, Botea 1, iar danezii i-au avut în prim-plan...

AUDIO | Cronica unui eşec anunţat: Danemarca – România, 39-24
România, start cu înfrângere la Euro
Handbal vineri, 16 ianuarie 2026, 20:35

România, start cu înfrângere la Euro

Naționala masculină de handbal a României a pierdut primul meci de la turneul final al Campionatului European. Tricolorii au fost învinși de...

România, start cu înfrângere la Euro
Handbal joi, 15 ianuarie 2026, 20:39

Aron Dedu a renunțat la handbal, la 25 de ani

Aron Dedu a renunțat la activitatea de jucător. (Fostul) handbalist, în vârstă de 25 de ani, a decis să devină antreprenor. Dedu juca din...

Aron Dedu a renunțat la handbal, la 25 de ani
Handbal luni, 12 ianuarie 2026, 07:26

Trei jucători și antrenorul de la SCM Politehnica Timișoara, la turneul final Euro / AUDIO

România debutează vineri la turneul final al Campionatului European de handbal. Tricolorii vor întâlni Portugalia, la Herning, în Danemarca. Cei...

Trei jucători și antrenorul de la SCM Politehnica Timișoara, la turneul final Euro / AUDIO
Handbal joi, 8 ianuarie 2026, 19:37

AUDIO / Reunire în formulă restrânsă pentru SCM Politehnica

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au reluat pregătirile. Alb-violeții s-au reunit sub comanda secundului Andrei Păiuș. Antrenorul...

AUDIO / Reunire în formulă restrânsă pentru SCM Politehnica
Handbal miercuri, 7 ianuarie 2026, 10:02

Italia – România, cu marcatori de la SCM Politehnica Timișoara

În pregătirea turneului final al Campionatului European de handbal masculin, România a susținut aseară un amical la Trieste, cu Italia....

Italia – România, cu marcatori de la SCM Politehnica Timișoara